Influente masonice in Unirea Principatelor

În anul 2009 Abel Douay şi Gérard Hertault dădeau tiparului, în cartea lor intitulată Napoléon III et la Roumanie. Influence de la franc-maçonnerie [1], un document găsit în arhivele manuscrise ale României de la Academia română [2]. Documentul, nedatat şi nesemnat, emană de la Ministerul francez al Casei imperiale şi al artelor frumoase şi este adresat diplomatului valah Ioan Bălăceanu. Deşi autorii francezi recomandă prudenţă în legătură cu sursa textului, ei îl pun pe seama contelui Alexandre Walewski, celebrul ministru de Externe al lui Napoleon al III-lea, care a condus Ministerul Casei imperiale şi al artelor frumoase între anii 1860-1863. El este, aşadar, posterior alegerii lui Cuza ca domn şi oferă o explicaţie foarte coerentă a evenimentelor ce au condus la respectiva alegere: Ideea de a pune pentru trei sau patru ani un domnitor [hospodar] în fruntea Principatelor vine direct de la împărat. Iată motivele care i-au sugerat-o. Guvernul francez doreşte cu sinceritate unirea Principatelor sub un prinţ străin; dar această combinaţie n-are nicio şansă de succes, Turcia, Rusia, Anglia şi Austria opunându-se. Singurul mijloc de a atinge mai târziu realizarea dorinţei  poporului român este de a adopta astăzi o soluţie provizorie. Numind un domnitor pentru patru ani, chestiunea prinţului străin rămâne în aşteptare; dăm timp Puterilor care resping în acest moment sistemul să cugete mai îndelung şi, probabil, să i se alăture. Între timp, unirea Principatelor este menţinută, iar liniştea este asigurată prin dezarmarea ambiţiilor rivale care-şi dispută puterea şi care, în loc de a se uni împotriva unui prinţ ales pe viaţă, se vor mulţumi să-şi amâne speranţele.

Napoleon al III-lea

Napoleon al III-lea

Privite astfel, evenimentele capătă un înţeles limpede. Implicarea lui Napoleon al III-lea în Unirea Principatelor este deja notorie şi nu cred că ar mai trebui argumentată. Noutatea vine din faptul că mandatul lui Cuza ar fi fost limitat la patru ani, sau până când Puterile opuse Unirii ar fi recunoscut-o. Cuza era doar soluţia de moment înainte de a aduce un domn străin.

Astfel, lovitura de stat din 1864 şi conflictul violent izbucnit între Cuza şi masonii care-l sprijiniseră pot fi citite acum ca o încercare a prinţului de a rămâne pe tron dincolo de limitele mandatului său. După cum scrisorile către Napoleon al III-lea în care îşi propunea demisia, ori imediata acceptare a abdicării pot fi citite ca expresii ale unei conştiinţe vinovate, căci, indiscutabil, Alexandru Ioan Cuza a avut conştiinţă chiar şi în cele mai pervertite secvenţe ale existenţei sale.

Acum, însă, nu ne interesează domnia lui Cuza, ci alegerea lui, care marchează realizarea Unirii Principatelor. Prima observaţie pe care trebuie să o facem este că evenimentele din Valahia şi Moldova sunt animate de un grup de reformatori români care-şi ziceau patrioţi şi care sunt conduşi de veteranii de la 1848, aproape toţi masoni îndoctrinaţi în lojile radicale şi republicane ale Franţei, unii chiar şi în Carboneria italiană, care vor folosi din plin valenţele Francmasoneriei pentru a-şi atinge scopurile. Abel Douay şi Gérard Hertault, autorii pe care i-am pomenit deja, scriu: Odată ce Napoleon al III-lea a obţinut anularea primelor alegeri, patrioţii valahi, dar mai ales patrioţii moldoveni, au putut intra în număr sporit în divanele ad-hoc. Aproape toţi erau masoni. Ieşeau în evidenţă printre ei, întorşi din Franţa, majoritatea revoluţionarilor de la 1848, reveniţi din lungul lor exil: fraţii Golescu, Dumitru şi Ion Brătianu, Constantin A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Manolache Costache Epureanu, Moruzi, Constantin Negri, etc. Stabilindu-şi sediul în Bucureşti, ei rămân în contact permanent cu lojile pariziene, mai ales cu L’Athénée des Étrangers. În preajma „veteranilor” de la 1848 se formaseră şi fuseseră rând pe rând iniţiaţi tineri care nu erau deloc mai puţin activi în dificila bătălie electorală ce urma să ducă la alegerea prinţilor Moldovei şi Valahiei [3]. Interesant din perspectivă masonică este că şi de cealaltă parte a baricadei, în rândul anti-unioniştilor, se aflau masoni bine-cunoscuţi, precum Gheorghe Asachi ori Theodor Balş din Moldova. Trebuie deci să subliniem că nu există o unanimitate masonică în privinţa Unirii, iar Fraţii care se găseau sub influenţă austriacă, de pildă, vor acţiona viguros împotriva partidei unioniste [4]. Totuşi, mulţi autori, printre care eu însumi frecvent, pun Unirea Principatelor pe seama Francmasoneriei. Această opinie are două motive majore: 1. atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, structurile masonice au fost folosite pentru a forma şi a sprijini grupul unionist; şi 2. Unirea nu a însemnat un simplu act politic, ci a generat o transformare în domeniul mentalităţii, europenizând spaţiul românesc şi importând instituţii şi strategii administrative franceze care, la rândul lor, provin din mentalităţi modelate de Masonerie.

Primul motiv, folosirea structurilor masonice, e de interes imediat în lucrarea de faţă. Această acţiune este dificil de demonstrat istoric în amploarea ei, deoarece în epocă se evitau înscrisurile, iar multe personaje au păstrat regula tăcerii până la trecerea în Orientul etern. Avem dovezi despre faptul că românii utilizau codificarea documentelor şi ascunderea lor [5], ceea ce e folositor din punct de vedere conspirativ, dar periculos pentru constituirea şi conservarea arhivelor. Mai mult încă, acolo unde există câteva documente, precum în cazul Lojii Steaua Dunării, apar contradicţii care îi pun şi pe istorici consacraţi în situaţii delicate [6]. În plus, afirm cu tărie că în epocă au funcţionat entităţi acoperite, iar asemenea entităţi nu produc documente, decât din greşeală.

Apreciez că acţiunea masonică pro-unionistă în Principatele române a fost coordonată de Napoleon al III-lea, fie direct, fie prin reprezentanţi. În Principate a avut două categorii de reprezentanţi: unii oficiali, alţii secreţi.

Harta Principatelor Unite

Harta Principatelor Unite

Dintre reprezentanţii oficiali sunt bine-cunoscuţi consulii de la Iaşi şi de la Bucureşti, Victor Place şi Louis Béclard. Victor Place, diplomat şi arheolog, e un fel de Indiana Jones dublat de un tribun exaltat de lumina masonică. Ministerul de Externe francez trebuia să-i atragă periodic atenţia să fie mai prudent, măcar în corespondenţa oficială. A sprijinit cu atâta ardoare şi atât de vădit unioniştii din Moldova, încât toată lumea a înţeles ce se petrece acolo, iar unioniştii au câştigat. Cuza îl roagă ulterior să-i recomande oamenii cu care să formeze primul guvern al Principatelor Unite. La rândul său, Place îi scria lui Walewski: L’élévation du colonel Cuza à la principauté este certainement le triomphe le plus éclatant de la politique française [7]. Totuşi, în corespondenţa oficială datată 24 ianuarie 1859, el afirmă: Această alegere are încă o parte interesantă: că, deşi este un triumf complet al politicii franceze, a avut ceva aşa de neaşteptat, ceva chiar atât de improvizat, încât nici cea mai vădită rea-voinţă nu poate acuza agenţii francezi că ar fi lucrat la reuşita ei [8]. Cunoscând nu mai departe decât istoricul activităţilor lui Victor Place în Moldova am rămâne uimiţi de nonşalanţa cu care acest francez entuziast putea să mintă. De fapt, însă, consulul transmisese altceva Parisului, o informaţie extrem de interesantă: faptul că nu există nicio dovadă care i-ar fi legat pe agenţii francezi de alegerea lui Cuza. Şi astfel, oficial, dar involuntar, el ne certifică existenţa unor agenţi francezi pe teritoriul Principatelor române în perioada premergătoare Unirii.

Şi eu ajunsesem la concluzia existenţei acestor agenţi, căci pe unul dintre ei, Auguste Carence, l-am întâlnit în istoria Masoneriei române. Auguste Carence, oficial negustor, vine în Valahia, nu se ştie când, iar din anul 1856 se activează în domeniul masonic unde are o activitate de-a dreptul prodigioasă. În 1874, la câţiva ani după căderea lui Napoleon al III-lea, Marele Orient de Franţa îl repudiază total, pretinzând că Auguste Carence n-a fost niciodată împuternicit să facă loji ori să iniţieze masoni, ori să reprezinte Marele Orient în România [9], ceea ce era praf în ochii proştilor, căci în perioada cât activase Carence nu exista titulatura oficială de România.

În fapt, Carence a fondat şi a instalat multe loji, în numele Marelui Orient de Franţa. Aproape toate sunt nume celebre în istoria ţării noastre: Steaua Dunării, Înţelepţii din Heliopolis, Steaua României. Pentru lucrarea de faţă, este însă importantă povestea apariţiei Lojii Steaua Dunării.

Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza

În anul 1966, Gérard Şerbănesco afirmă, în ampla sa lucrare Histoire de la Franc-Maçonnerie Universelle [10], că Auguste Carence a venit pe teritoriul românesc în 1856 şi a înfiinţat trei loji, toate cu numele L’Étoile du Danube, la Galaţi, la Iaşi şi la Bucureşti. Afirmaţia este reluată în monumentalul Dictionnaire de la Franc-Maçonnerie coordonat de Daniel Ligou, dar fără Auguste Carence! Acolo ni se spune că, după războiul Crimeii şi abolirea protectoratului rus asupra Principatelor, refugiaţii care s-au întors în ţară au constituit, la Galaţi mai întâi, Loja L’Étoile du Danube, apoi o lojă cu acelaşi nume la Iaşi, iar în anul următor una omonimă la Bucureşti [11]. Alexandru Ioan Cuza ar fi fost Venerabilul entităţii din Galaţi, calitate care a contat foarte mult în decizia de a-l alege domn în ambele ţări. Istoricii români actuali, mai ales Horia Nestorescu-Bălceşti şi Dan Berindei, neagă hotărât această aserţiune, arătând că nu se poate vorbi decât despre o singură lojă L’Étoile du Danube, cea din Bucureşti.

Să vedem însă faptele. În anul 1856 Marele Orient al Franţei emite o patentă, nr.23540/1856, pentru Loja L’Étoile danubienne cu sediul în Bucureşti. În acelaşi timp, la Bruxelles, se tipăreşte, sub redacţia lui Cezar Bolliac şi C. A. Rosetti, revista pro-unionistă L’Étoile du Danube, care va avea curând şi un destin românesc. Astfel, ambele variante ale numelui, L’Étoile danubienne şi L’Étoile du Danube apar simultan şi sunt la fel de masonice. În româneşte, de altminteri, se va impune repede titlul gazetei lui Bolliac şi Rosetti, Steaua Dunării, titlu care apare şi pe bandiera proaspetei loji. Oficial, Loja L’Étoile danubienne era compusă doar din străini: majoritatea francezi, câţiva elveţieni, belgieni, italieni şi ruşi. Totuşi, în biografia masonică a unor mari personalităţi române, precum Ion Brătianu, Ion Heliade-Rădulescu, ori Dimitrie Bolintineanu, găsim precizarea că în data de 1 iunie 1857 au fondat Loja Steaua Dunării din Bucureşti! Mai mult încă, după documentele cercetate de Horia Nestorescu-Bălceşti [12], Steaua Dunării se transformă în Mare Lojă la data de 1 iunie 1859, iar primul ei Mare Maestru este Ion Brătianu. Totuşi, după documentele cercetate de Dan Berindei [13], „în acel moment, cu excepţia unui anume P. Petrovici, probabil român, toţi membrii lojii erau străini”! Ori vorbim de o lojă cu toţi membrii străini, ori vorbim de o lojă cu mari personalităţi române! E ca şi cum am vorbi despre două realităţi diferite. De fapt, probabil, sunt două realităţi diferite: o lojă, să-i spunem oficială, cu numele de L’Étoile danubienne, patentată în Bucureşti; şi o altă structură, L’Étoile du Danube, acoperită cel puţin până în 1859, care a lucrat pentru realizarea Unirii Principatelor. Deoarece Auguste Carence este cel care a solicitat patenta şi a devenit Venerabilul lojii oficiale, implicarea sa în acest edificiu masonic devine clară.

În 1860 se petrece un alt eveniment straniu în legătură cu Auguste Carence: Loja L’Étoile danubienne îl radiază, pe motiv că favoriza iniţierile românilor[14]. Deoarece Carence era Venerabil, acest act a dus la trecerea în adormire a entităţii[15]. În schimb, Marea Lojă Steaua Dunării nu pare afectată de atare evenimente, căci îi are ca Mari Maeştri pe Ion Brătianu până în 1861, apoi pe Ion Heliade-Rădulescu. Însuşi faptul că această din urmă entitate, Steaua Dunării, care în unele documente e numită Lojă-Mamă, se transformă în iunie 1859 în Mare Lojă, indică existenţa unor pretenţii de teritorialitate asupra întregului teritoriu al Principatelor, ceea ce susţine ipoteza lui Şerbănesco şi Ligou.

Istoria Masoneriei române este departe de a fi scrisă.

Radu Comănescu 



[1] Ed. Le Nouveau Monde, Paris. Documentul citat aici se află la pp. 215-216, iar traducerea lui îmi aparţine.

[2] Este însoţit de o copie dactilografiată care are cota S 10/CCCXLIII – 85/933.

[3] Op.cit., p.214. Traducerea îmi aparţine.

[4] Cazul lui Asachi ar merita o tratare aparte, deoarece, deşi legat de Masoneria italiană şi de Carbonerie, acţionează permanent ca un îndârjit adversar al paşoptiştilor!

[5] Vezi în Dan Berindei – Românii şi Francmasoneria, Ed. Teşu, Bucureşti, 2009, p.31.

[6] Deocamdată nu există vreun efort sistematic de cercetare exhaustivă a arhivelor internaţionale, iar arhivele masonice naţionale sunt în aşa măsură distruse de vicisitudinile istorice, de nepăsarea şi de cupiditatea oamenilor, încât e de mirare că se mai găseşte câte ceva.

[7] Marcel Émerit – Victor Place et la politique française en Roumanie à l’epoque de l’union, Paris, Institut d’art graphique, 1931, p.147.

[8] Abel Douay şi Gérard Hertault – Op. cit., p.212. Traducerea îmi aparţine.

[9] Horia Nestorescu-Bălceşti – Enciclopedia ilustrată a Francmasoneriei din România, vol. I, Ed. Phobos, Bucureşti, 2005, p.222.

[10] Are patru volume, publicate între 1963-1969, la edituri şi locuri diferite. Afirmaţiile folosite aici se află în vol. III, publicat la Paris.

[11] Dictionnaire de la Franc-Maçonnerie, Paris, PUF, 2005, p.1072.

[12] Op. cit., vol. III, p.249.

[13] Op. cit., p.51.

[14] Dan Berindei – Op. cit., pp. 52-53.

[15] Dan Berindei (Op. cit., p.53) a găsit într-un Anuar masonic francez pentru anul masonic 1862-1863 o Lojă Steaua dunăreană din Bucureşti, al cărei Venerabil este un anume profesor Bourec. Probabil din acest motiv (funcţiona o lojă Steaua dunăreană), Auguste Carence trimite în 1863 o scrisoare Marelui Orient, informându-l că L’Étoile danubienne e în adormire de 30 de luni.

STIRI / EVENIMENTE

Trivium

Revista trimestriala TRIVIUM este editata de Institutul de Studii si Cercetari Simbolice din Iasi (primul numar octombrie –decembrie 2009). Revista si-a propus sa reprezinte o interfata intre Marea Loja Nationala din Romania si toti cei din lumea profana interesati in cunoasterea fenomenului masonic.

STIRI/EVENIMENTE

Echerul si compasul

„Echerul și Compasul” a apărut în „peisajul” masonic românesc fiind o consecință a nevoii de cunoaștere și cercetare masonică, apariția făcându-se în urma numeroaselor discuții purtate în Comisia de Istorie a Marii Loji Nationale din Romania. De altfel, o parte din Consiliul editorial se compune din membri ai Comisiei.

LANSARE DE CARTE

Tripla Acolada

De curând, Ed. Conphys ne-a oferit o surpriză: un volum de versuri semnat de dl. Radu Comănescu. 

STIRI/EVENIMENTE

Ne face plăcere să semnalăm apariţia publicaţiei oficiale a Marii Loji Naţionale din România, intitulată Revista 357 şi dedicată „gândirii şi viziunii masonice”. Revista a fost fondată în aprilie 2013, cu sprijinul Marelui Maestru al M\L\N\R\, Prea Respectabilul Frate Radu Bălănescu.

LANSARE DE CARTE


La sfârşitul lunii aprilie, 2013, a apărut, la cunoscuta editură Accent Print din Suceava, romanul domnului Radu Comănescu, intitulat "Povestea Apărătorului şi a extraordinarei regine din Mikasori". Este o scriere de tip heroic fantasy, basmul de tip modern, combinat cu orizontul grandios al epopeii.

Ne puteti contacta la: contact@francmasoneria.ro
Autentificare




SSL
SSL