Loja si templul

Masoni operativi

Masoni operativi

Prin lojă se înţelege atât grupul masonic fundamental, cât şi încăperea unde îşi desfăşoară lucrările acel grup. Sinonimia între grupul de oameni şi construcţia încăperii nu e întâmplătoare. Istoric vorbind, grupurile coerente de constructori şi zidari îşi ridicau o locuinţă comună în cadrul organizărilor de şantier şi erau identificaţi după respectiva casă comună. Ritualic vorbind, se constată o osmoză între elemente ale construcţiei şi funcţii ale demnitarilor lojii, precum în cazul elementelor numite „lumini secundare” şi „lumini fixe”, ceea ce face ca alcătuirea construcţiei să se întrepătrundă „organic” cu ierarhia grupului.

Termenul vine de la un ipotetic cuvânt franc *laubja (adăpost), care a dat în vechea franceză (sec. XIII) loge, drum cu boltă de pomi. În Constituţiile gotice cuvântul apare sub forme diverse, loge, logge, lug, lodg, dar e atestat în toate textele.

Încă de la început se reliefează ideea păstrării secretelor în lojă: They must keep their Master’s counsel în chamber and in logge (ms. Regius).

Lojile se formau oriunde şi oricând se strângeau suficienţi masoni şi aveau fie caracter permanent, fie doar pentru o singură ţinută. Unele din ritualurile date publicităţii la 1723, dar care conţineau practici mai vechi, definesc loja justă şi perfectă ca fiind compusă din 5 sau 6 masoni; deşi alte ritualuri susţin că era necesară prezenţa unui Venerabil sau Supraveghetor, sau a ambilor, uneori şi a unui număr de Calfe şi Ucenici.

Odată cu apariţia gradului 3, s-a ivit noţiunea de „loji pe grade”, prin constituirea Master’s Lodge. În 1797, manualul Webb-Preston preciza că există loji pentru fiecare grad. Apoi, în Anglia, loja Ucenicilor a devenit loja de bază, celelalte constituind ridicări din loja Ucenicilor. În SUA, însă, loja Maeştrilor a devenit lojă de bază, celelalte fiind doar loji care confereau gradul.

În practica anglo-saxonă există un obiect de tipul chivotului legământului care se cheamă lojă şi e tratat cu toată deferenţa acordată unui obiect sacru. Conţine Constituţia şi Patenta. Astăzi îl întâlnim mai ales la instalări şi consacrări. A apărut probabil la Antici, înainte de 1772.

Loja 

Loja ca încăpere. Există câteva elemente tipice şi absolut necesare pentru definirea unei incinte drept lojă masonică.

În primul rând, este vorba despre o cameră dreptunghiulară, al cărei raport între lungime şi lăţime e fie în proporţia de aur, fie de 2 la 1. Construirea unui dreptunghi în proporţie de aur se făcea empiric relativ simplu, folosind stilul, mosorul de trasat şi echerul. Se trasa mai întâi un pătrat, cu lăţimea dorită pentru lojă. Apoi se fixa mosorul într-unul din colţurile pătratului şi se derula sfoara pe diagonală. Folosind diagonala ca rază şi cu mosorul fixat în acelaşi punct, se ducea un arc de cerc până intersecta prelungirea laturii pătratului pe care era fixat mosorul. Punctul de intersecţie marca lungimea dreptunghiului.

Podeaua lojii. Încă din ritualul lui Pritchard (1730) se afirmă că podeaua lojii este un mozaic. El era înconjurat de ceea ce se cheamă Tesselated Border sau Indented Tessel, un brâu cu indentaţii dinţoase, ca o bordură în alb şi negru. Ulterior, francezii au confundat tessel cu tassel şi aşa s-au născut „ciucurii dantelaţi” ce înconjurau la început tabloul de trasat, dar ulterior deveniră capetele funiei roşii cu noduri care înconjoară azi templul. Cele 12 noduri ale funiei vizibile azi în practica românească sunt luate după simbolistica propusă de Wirth, care le asociază cu zodiile.

Originea mozaicului în alb şi negru, tipic pentru podeaua lojii, ar putea fi aceeaşi coincidentia oppositorum din celebrul steag templier Beauseant (Beaucéant, în grafia franceză). E vorba despre evocarea unei lumi unde binele (albul) coexistă cu răul (negrul). O altă explicaţie simbolică trimite la natura de axis mundi a lojii (vezi imediat mai departe, la descrierea tavanului), în sensul că podeaua evocă atât pământul sfânt, unde era amplasată loja (albul), cât şi centrul Pământului, până unde se întinde în jos (negrul).

Tavanul lojii. Literatura anglo-saxonă vorbeşte despre blue dome of heaven; clouded canopy/celestial canopy; starry-decked heaven. În ritualurile vechi se zicea că lojile se ţin pe dealurile cele mai înalte ori în văile cele mai adânci, sau unde nu s-a auzit lătrat de câine ori cântec de cocoş. Coil crede că acest lucru indică faptul că se ţineau sub cerul liber. Dar, adaugă tot el, reprezentările tavanului trimit la „simbolismul lojii universale, atât de vaste încât să cuprindă întreaga lume şi să fie acoperită doar de bolta cerească”. De fapt, reprezentarea tavanului este o clară referinţă la caracterul de axis mundi al lojii, încă vizibil în ritualurile lui Pritchard: Question: What form is the Lodge? Answer: A long Square. Q.  How long? A.  From East to West. Q.  How broad? A.  From North to South. Q.  How high? A.  Inches, Feet and Yards innumerable, as high as the Heavens. Q.  How deep? A.  To the Centre of the Earth. Q.  Where does the Lodge stand? A.  Upon Holy Ground, or the highest Hill or lowest Vale, or in the Vale of Jehosaphat, or any other secret Place. (Întrebare: Ce formă are Loja? Răspuns: Un dreptunghi. Î. Cât de lung? R. De la Est la Vest. Î. Cât de lat? R. De la Nord la Sud. Î. Cât de înalt? R. Ţoli, picioare şi yarzi fără număr, înalt până la Cer. Î. Cât de adânc? R. Până în centrul Pământului. Î. Unde este Loja aşezată? R. Pe Pământ Sfânt, sau pe cel mai înalt deal ori în cea mai adâncă vale, sau în valea lui Iosafat [acesta este numele pe care profetul Ioil îl dă locului unde se va desfăşura Judecata de Apoi, vezi Ioil 4;2 şi 4;12], sau în orice alt loc secret).

Orice axis mundi proclamă o ordine cosmică, o imago mundi, aşadar loja masonică este, de asemenea, reprezentanta şi rezultatul unei ordini cosmice. Vorbim, desigur, despre ordinea cosmică exprimată de Templul lui Solomon.

Cele două coloane. Faptul că loja masonică se referă explicit la templul lui Solomon e demonstrat de prezenţa, la intrare, a celor două coloane, Jachin şi Boaz. Boaz înseamnă în ebraică În forţă, iar Jakin (cum e scris în textul masoretic) înseamnă Dumnezeu va edifica, va stabili cu certitudine. Acestea sunt cele două coloane care stăteau în pridvorul Templului lui Solomon şi care sunt descrise în 1 Regi/3 Regi 7;15-22 şi 2 Cronici/2 Paralipomena 3;15-17. Ele stăteau la dreapta şi la stânga intrării în Templu, ca un fel de gardieni ai pragului. Conform 1 Regi/3 Regi 7;21 şi 2 Cronici/2 Paralipomena 3;17, Boaz e coloana aşezată la stânga. Problema era din ce parte priveşti: dinspre Sfânta Sfintelor spre intrare, ori dinspre intrare spre Sfânta Sfintelor, iar această problemă are o neaşteptată carieră istorică în Francmasonerie.

Prezenţa lui Boaz şi a lui Jachin în loja masonică este atestată încă de la primele texte ritualice ce ne-au parvenit, mai precis, încă din 1724. Atunci citim în The Great Mystery of Free-Masons Discover’d: Q. How many pillars? A. Two; Iachin and Boaz. Q. What do they represent? A. A strength and stability of the church in all Ages. (Întrebare. Câţi stâlpi? Răspuns. Doi; Iachin şi Boaz. Î. Ce reprezintă ei? R. O forţă şi o stabilitate a Bisericii în toate veacurile.). Textul acesta ne arată că există cel puţin o versiune a vechiului ritual masonic unde semnificaţia lui Jachin şi Boaz este corect descrisă şi integrată unei viziuni creştine. Observăm însă imediat, chiar din acelaşi an 1724, că în alte ritualuri semnificaţia biblică se alterează, probabil pentru că Fraţii de atunci aveau tendinţa să asocieze iniţiala B, sub care era codificată coloana Boaz, cu termenul englez „beautiful” (frumos), expresie normală a Frumuseţii, ce va deveni parte dintr-un alt ansamblu de stâlpi ai lojii. Astfel, citim în două texte înrudite, The Whole Institution of Masonry (1724) şi The Whole Institution of Free-Masons Opened (1725), următoarele: Jachin signifies strength and Boaz beautiful (Jachin înseamnă forţă şi Boaz frumuseţe). Loja masonică mai are un ansamblu de trei stâlpi simbolici, numiţi în ritualul lui Pritchard de la 1730 (Masonry Dissected, Londra, J. Wilard) mari stâlpi de susţinere: Înţelepciunea, Forţa şi Frumuseţea. Aceştia trei nu sunt atestaţi la 1724, ci apar probabil după 1725 şi reprezintă la origine o dublare a stâlpilor Jachin şi Boaz, cu înţelesul lor de Forţă şi Frumuseţe, la care s-a mai adăugat Înţelepciunea. Boaz, însă, nu are nimic în comun cu sensul de „frumuseţe”, ci cu sensul de „forţă”, fiindcă înseamnă în ebraică „în forţă”. La rându-i, Jachin înseamnă „Dumnezeu va edifica”. Astfel, cele două coloane, citite laolaltă, transmit mesajul „Dumnezeu va edifica în forţă”, o trimitere la o promisiune pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui David, înregistrată în 2 Samuel/2 Regi 7;13 şi 1 Cronici/1 Paralipomena 28;7. Promisiunea se referea la Solomon, fiul lui David, despre care Domnul zice: „va zidi casă numelui Meu şi Eu voi întări tronul domniei lui în veci”.

Loja - detalii simbolice 

Biblia însăşi admite mai multe descrieri ale coloanelor. Numele celei din stânga apare în Septuaginta ca Baaz, iar în Vulgata ca Booz, deşi în textul ebraic este Boaz. 2 Cronici 3;17, în versiunea Septuagintei, traduce cu totul în greacă : Ischys („forţă, putere”) pentru Boaz şi Kathorthosis („stabilire cu certitudine”) pentru Jachin. Aceasta din urmă este ortografiată în ebraică Jakin, grafia folosită de ritualul masonic român fiind cea din Vulgata (Jachin). În Septuaginta, apare şi grafia Iachoum (1 Regi/3 Regi 7;21).

Cartea ebraică vorbeşte despre doi stâlpi de aramă pe care e aşezată o coroană (capitel). Stâlpul este, însă, în fapt, o coloană, atât prin dimensiuni, cât şi prin alcătuire. Dimensiunile din 1 Regi/3 Regi sunt cele preluate în ritualul lui Pritchard: 18 coţi înălţime (8,23 m), 12 coţi circumferinţa (5,49 m), 5 coţi înălţimea coroanei (2,28 m). Stâlpul, pe dinăuntru, este gol, iar peretele său are grosimea de 4 degete (8 cm). Coroana (capitelul) era o cupă de floare de crin, de 4 coţi (1,83 m) la gură. În ritualul York practicat în SUA, dimensiunile sunt cele din 2 Cronici/2 Paralipomena, cu înălţimea de 35 de coţi (16 m) şi din Septuaginta, cu grosimea de un lat de palmă.

În Francmasonerie, semnificaţia coloanelor Jachin şi Boaz este majoră şi provine atât din sensurile prezenţei lor în Templul lui Solomon, cât şi din tradiţia gotică. Coloanele stau la intrarea în lojă, ceea ce asociază din prima clipă loja, ca spaţiu sacru, cu Templul lui Solomon. Autorii anglo-saxoni au precizat, încă din vechime, că aceste două coloane numite stâlpi trimit simbolic la stâlpul de nor şi stâlpul de foc prin care Dumnezeu i-a condus pe evrei în Exod, pe calea scăpării ( Exod 13,21: Iar Domnul mergea înaintea lor: ziua în stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea în stâlp de foc, luminându-le, ca să poată merge şi ziua şi noaptea.). Teoria se iveşte mai întâi în 1769, la pastorul Wellins Calcott (A Candid Disquisition, Londra), e preluată de dr. George Oliver (The Historical Landmarks and Other Evidences of Freemasonry Explained, 1843) şi e încurajată de Henry Wilson Coil (Masonic Encyclopedia). Ea are un efect hermeneutic spectaculos: arată că libertatea, eliberarea, este un temei sacru al lojii masonice, ceea ce dă validitatea sacră implicării Fraternităţii în marile mişcări de eliberare a fiinţei umane.

Acelaşi Coil, pornind de la catehismele Ritului York american, unde se precizează că Jachin şi Boaz erau astfel construite încât să reziste „conflagraţiei şi inundaţiei”, le pune în legătură cu cei doi stâlpi, zişi ai lui Lamech, pomeniţi în Constituţiile Gotice. Constituţiile Gotice preluaseră, foarte probabil de la Josephus Flavius (Antichităţile iudaice, vol.I), mitul celor doi stâlpi pe care oamenii antediluvieni scriseseră întreaga lor ştiinţă, spre a nu se pierde. La Josephus Flavius era vorba despre fiii lui Seth care aflaseră despre venirea unei catastrofe îngrozitoare dintr-o proorocire a lui Adam. Dar nu ştiau dacă respectivul cataclism urma să sosească prin apă ori prin foc. Aşadar, au scris întreaga ştiinţă pe doi stâlpi, unul din cărămidă, celălalt din piatră, pentru ca unul, măcar, să reziste. În Constituţiile Gotice, încă de la ms. Cooke (al doilea cel mai vechi text gotic; datează din sec. al XV-lea), se pomenesc cei doi stâlpi, dar sunt puşi pe seama fiilor lui Lamech, iar unul era din marmură şi celălalt dintr-un material ezoteric, Lacerus/Laterno/Latres, care plutea pe apă. Dacă se poate adăuga astăzi această conotaţie coloanelor Jachin şi Boaz, atunci am obţine un nou efect hermeneutic spectaculos: loja ar căpăta şi temeiul sacru de salvatoare sau păstrătoare a ştiinţei lumii. Acest temei sacru e în deplină concordanţă cu învăţăturile şi scopul îmbunătăţirii masonice, care se bazează pe arta regală, arta folosirii plenare a ştiinţei întru gloria lui Dumnezeu.

În Masonerie, coloanele Jachin şi Boaz par a fi fost mereu în legătură cu cei doi Supraveghetori ai lojii, întărind relaţia specială dintre alcătuirea încăperii şi ierarhia grupului uman. Primul Supraveghetor are în grijă coloana Calfelor, azi Jachin în majoritatea riturilor; Al Doilea Supraveghetor are în grijă coloana Ucenicilor, azi Boaz în majoritatea riturilor. La origine, însă, în toate riturile, Boaz era coloana Calfelor şi se afla la stânga cum priveşti dinspre Orient spre Occident, pe platforma Primului Supraveghetor. Pe parcursul marilor inversări operate de Moderni, Jachin şi Boaz şi-au schimbat locurile, Supraveghetorii şi gradele masonice. Conform lui Coil (op.cit.), această schimbare s-ar fi petrecut pe la 1740, dar o găsim deja în derulare la 1730, în ritualul lui Pritchard, unde Boaz apare deja la gradul I, alături de Jachin, iar Jachin apare singur la gradul II. Aşadar, după opinia noastră, modificarea s-a iniţiat în 1725, împreună cu multe altele, la sugestia lui Desaguliers; dar s-a generalizat mai anevoie şi cu perioade de tranziţie, precum putem observa din ritualul lui Pritchard. Astăzi, Ritul Francez menţine coloana Boaz şi cuvântul sacru aferent la gradul II, majoritatea celorlaltor rituri transferându-le la gradul I. Legătura dintre cele două coloane şi cei doi Supraveghetori e atât de strânsă, încât în unele rituri andersoniene, precum Emulation, Jachin şi Boaz au devenit total subordonate Supraveghetorilor, apărând ca două colonete pe platformele Supraveghetorilor. Când se deschid lucrările lojii, coloneta Boaz e coborâtă, iar Jachin e ridicată. La închidere se procedează invers. Riturile care poziţionează coloanele Jachin şi Boaz de o parte şi de alta a intrării folosesc pentru ele stilul corintic. În unele din acele rituri, coloanele poartă globuri, o inovaţie atestată pe la mijlocul sec. al XVIII-lea. Pe coloana Boaz se află globul terestru, iar pe Jachin, cel celest.

Unelte masonice

Altarele (ebr. mizbeah, aram. madbah, gr. thysiasterion, lat. altaria)  sunt locuri sacre unde se aduce o cinstire deosebită unui zeu. Această cinstire se referă în general la o jertfă. Construcţii din epoca pietrei dovedesc că altarul era conceput ca o platformă sau o masă din piatră unde jertfele se înjunghiau sau se ardeau. Dar tradiţii europene arată că el poate fi un spaţiu mai amplu decât o platformă, iar masa de piatră poate fi înlocuită cu o groapă (de pildă) unde se scurge sângele jertfei. Aceste tradiţii europene s-au implantat în actuala formă a altarului creştin în toate Bisericile, cu excepţia cultelor neoprotestante: găsim un spaţiu sacru (Orientul bisericii) care se numeşte altar şi unde se află şi o masă, denumită masa altarului. Masa altarului este prototipul altarului masonic, deoarece pe ea se găsesc, în Biserică, atât Cartea Sacră, cât şi uneltele cele mai sacre ale cultului.

Cuvântul ebraic mizbeah înseamnă „loc de jertfă”. Totuşi, în canonul ebraic, altarul este de două feluri: exista un altar pentru arderea de tot şi altul pentru tămâiere. Biserica lui Hristos a transformat înţelesul termenului într-un spaţiu cu o masă în centru, masa jucând rolul jertfelnicului, deoarece pe ea se petrece jertfa euharistiei. Această transformare nu s-a petrecut brusc, ci în timp; şi abia după ce populaţia creştină devenise preponderent ne-evree.

Masoneria a preluat existenţa altarului din practicile creştine, dar numai sub forma mesei. Altarul masonic al Francmasoneriei simbolice este o masă pe care se află cele Trei Mari Lumini: Cartea Legii Sacre, Echerul şi Compasul. Ea e, în general, plasată la Orient, lângă masa Venerabilului (în Royal Arch stă în centrul lojii). Este locul unde se depun jurămintele, aşadar ar putea fi caracterizat drept centrul sacru al Orientului. Coil (Masonic Encyclopedia) îl denumeşte: „cea mai importantă caracteristică a unei loji masonice americane”. În Ritul Francez altarul se confundă cu masa Venerabilului, iar Cartea Legii Sacre nu mai este obligatorie, în general găsindu-se doar Echerul şi Compasul.

În vechile documente masonice, altarul nu apare ca trăsătură distinctivă a unei loji. Este foarte probabil că masonii operativi foloseau înseşi altarele bisericilor pe care le construiau. Coil observă că în anul 1772, când Preston face descrieri detaliate ale lojii masonice, nu pomeneşte nimic despre altar. Dar aceasta nu înseamnă că altarul nu exista! Astfel, într-un ritual al Cavalerilor Roza-Cruce din anul 1765 se precizează că „în al doilea apartament” trebuie ridicat „un altar acoperit cu negru. În mijlocul lui se plasează un Hristos răstignit între două lumânări de ceară galbenă aprinse. Maestrul e aşezat pe ultima treaptă a altarului şi la dreapta”.

În gradele înalte, altarul poate avea amplasări diferite şi obiecte diferite. Am văzut deja care era situaţia în vechiul ritual Roza-Cruce (astăzi acest grad înalt a renunţat la Hristos). În ritualul Royal Arch, am precizat, altarul este situat în mijlocul templului; în gradul Cavalerului Kadosch îl găsim în al treilea apartament, iar pe el stau obiectele ce simbolizează gradul; în gradul Scoţian Trinitar poartă Statuia Adevărului, etc. Alte grade, precum 14, 23 şi 24 ale R:.S:.A:.A:. vorbesc despre altarul pâinilor de punere înainte, altarul parfumurilor, altarul sacrificiilor, în acord, desigur, cu realitatea templului lui Solomon.

Marile lumini

Marile Lumini

Luminile lojii. Francmasonii sunt, fie operativi, fie speculativi, fii ai Luminii; iar printre părţile arhaice ale ritualurilor păstrate în uz se numără descrierea călătoriei Soarelui de la Orient la Occident. Loja a dorit dintotdeauna să fie luminată şi să evoce luminătorii. De aceea, ea şi-a constituit un sistem de lumini şi unul de luminători. În primele ritualuri ce ne-au parvenit, ele se numesc la fel, Lights, adică Lumini. Cu vremea, unele s-au chemat fixed Lights. Acestea erau trei ferestre plasate pe pereţii din Est, Sud şi Vest, în locurile unde astăzi se află, în multe ritualuri, Venerabilul şi cei doi Supraveghetori. Nordul nu avea fereastră deoarece, cum se precizează în ritualul lui Pritchard, the Sun darts no Rays from thence (Soarele nu aruncă nicio rază de acolo).

Luminătorii şi-au păstrat mai mult timp denumirea simplă Lights (Astfel Pritchard cunoaşte termenul fix’d Lights, dar nu şi pe acela de lesser Lights). Ei corespund Luminilor Secundare de azi: Soarele, Luna şi Venerabilul. Erau întruchipaţi prin trei sfeşnice înalte plasate la S.V., N.E. şi S.E. Exista, însă, încă din ritualurile vechi, tentaţia de a-i asocia luminii şi pe cei trei conducători ai lojii. La început, Venerabilul stătea în punctul de unde răsare Soarele, iar Supraveghetorii, în punctul unde apune. Treptat, cei trei conducători s-au suprapus peste cele trei Lumini fixe, până într-atât încât astăzi, în numeroase ritualuri, ei au fuzionat simbolic, într-un excepţional act de transplantare simbolică a conducătorilor în ferestrele prin care pătrunde lumina. Ritul Emulation merge mai departe şi plasează azi Luminile Secundare în acelaşi loc cu conducătorii şi cu fostele Lumini fixe: la E., la S. şi la V., dând un veritabil sens cosmic transplantării.

În paralel, începând cu 1760, Anticii au aplicat expresia great Lights sau greater Lights (Mari Lumini) Bibliei, echerului şi compasului, cele trei obiecte folosite la depunerea jurământului de iniţiere cel puţin de la 1725 încoace. Gradul cel mai interesant de complexitate îl descoperim însă în Riturile Scoţiene, unde a apărut un triplu sistem de trei Lumini: 3 Mari Lumini, 3 Lumini Secundare şi 3 Lumini ale lojii. Acestea sunt rezultatul transplantării simbolice a conducătorilor în ferestre, la care se adaugă alocarea celor trei mari stâlpi descrişi de Pritchard (Înţelepciunea, Forţa, Frumuseţea), conducătorilor. „Scoţienii” au inovat comasând stâlpii cu sfeşnicele ce simbolizau odinioară Luminile Secundare şi duplicând coloanele J. şi B. aflate în grija Supraveghetorilor. Astfel, stâlpii s-au transformat în „colonete”, iar pe ei se află lumânări care se aprind într-o ceremonie specială.

Despre Marile Lumini şi Luminile Secundare vom vorbi la capitolul dedicat simbolisticii, iar Biblia are un capitol aparte.

Loja 

Planşa de trasat. Prima menţiune că se desena ceva pe podea apare într-un ritual expus din 1727, „A Mason’s Confesion”: Q. How many jewels are there in your lodge?A. Three. Q. What are these three? A. A square pavement, a dinted ashlar, and a broached dornal. Q. What’s the square pavement for? A. For the master-mason to draw his ground-draughts on. Apoi, în ritualul lui Pritchard, apare pentru prima dată menţionată o planşă de trasat, Trasel Board. Coil (op.cit.) susţine că Trasel fu contaminat cu Tassel sau Tessel sau Tracer şi de aici au rezultat, pe de o parte, Trestle-Board (planşa de trasat aşezată pe o capră) şi Tracing Board; şi, pe de altă parte, Tesselated Border, de unde vine azi obiceiul punerii planşei pe podea.

Masonii operativi foloseau planşe de trasat. Fabric Rolls  de la catedrala din York (1399) menţionează două tracyng bordes. Ulterior, în literatura masonică din sec. al XIX-lea, se vorbea când de tresle-board, când de tracing board, cea de-a doua fiind tabloul lojii de azi. La început, în Anglia, a existat practica desenării pe jos, iar cel mai tânăr Ucenic ştergea apoi, cu mopul şi găleata. După aceea au apărut pânzele sau covoraşele pictate, ce puteau fi puse fie pe jos, fie atârnate pe pereţi ori pe un şevalet.

În Franţa, exista practica lojificării unei încăperi prin desenarea pe podea, cu cretă, a unui dreptunghi în care se marcau principalele simboluri masonice. Desenul şi ştergerea lui reveneau Maestrului de Ceremonii. Un proces-verbal al poliţiei din 5 septembrie 1745, citat de P. Chevalier şi reluat de Ligou (Dictionnaire de la Franc-Maçonnerie), pomeneşte un atare „covor” marcat cu piatră albă unde erau reprezentate Soarele, Luna, Compasuri, Echere, Nivele, Stele, Coloane, „iar pe margini, tot cu piatră albă, erau cuvintele Septentrion, Miazăzi, Orient şi Occident”.

În Franţa sunt discuţii dacă poate exista un tablou al lojii Ucenicilor (lojile franceze ale M:.O:.F:. par să aibă tablouri doar de la Calfă în sus). Totuşi, J. Boucher descrie un tablou al lojii de Ucenici foarte similar cu cel pe care îl ştim.

În Anglia, cel mai vechi tablou de grad găsit este cel al Lojii Faithful din Norwich, datat 1800. La gradul de Ucenic conţinea un stup, un ceas solar, o mistrie şi un corn al abundenţei.

Preston (Illustrations of Masonry) a favorizat termenul Trestle-Board, dar prezenţa unei planşe aşezate pe un şevalet ori o capră ar părea stranie multora azi.

Actul de a desena pe jos tabloul se numea to draw the lodge – de aici a rămas ideea de lojă a Ucenicilor, a Calfelor, etc.

De la desenarea dreptunghiului a rămas azi în Riturile Scoţiene dreptunghiul sacru dintre cele 3 colonete, unde nu se poate călca (la origini, probabil, nu se călca pentru a nu distruge desenul).

Albastru. Albastrul a fost dintotdeauna şi pretutindeni asociat cu cerul, devenind – am zice, în mod natural – un simbol al locaţiei divine. El este, de asemenea, asociat cu imensitatea mării şi a oceanelor. Prin urmare, albastrul  s-a impus în inconştientul colectiv ca arhetip al înălţimii, al divinului, al autorităţii supreme, al idealului şi al infinitului. El este, ca şi albul, o culoare a lui Dumnezeu. Din această pricină steagurile Israelului şi al Greciei sunt în alb şi albastru.

Albastrul este o culoare fundamentală în Masonerie, dacă nu cumva este chiar culoarea fundamentală. Maeştrii operativi de demult au hotărât ca lojile să fie decorate în albastru, continuând albastrul plin de stele al plafonului. Decizia lor trebuia să fie întemeiată biblic (căci Maeştrii operativi se inspirau şi se bazau pe Biblie). Într-adevăr, în Exodul 26;1 şi 28;5-6 aflăm că albastrul a fost una din culorile componente ale cortului legământului şi ale veşmintelor preoţilor lui YHWH. (Textul Septuagintei, care e folosit de versiunea ortodoxă română, are violet în loc de albastru; dar textul masoretic are termenul albastru. Este adevărat că vechea ebraică e o limbă incredibil de săracă în materie de expresie a culorilor, astfel că termenul albastru din textul ebraic putea foarte bine să se refere şi la violet. Dar această discuţie nu se punea pe vremea Masoneriei operative, când s-a stabilit decoraţia lojilor.) Lojile primelor trei grade sunt până azi decorate în albastru, iar Masoneria care activează acolo se numeşte Masonerie albastră. Masoneria albastră este considerată rădăcina, temeiul şi esenţa Francmasoneriei.
Oswald Wirth (Le symbolisme occulte de la Franc-Maçonnerie, 1928) vorbeşte despre scara în cinci trepte pe care urcă aspirantul la gradul 2 (Calfă) în căutarea „luminii misterioase”. Treapta a doua a scării este albastră şi este consacrată planetei Jupiter. Ea se referă la purificarea prin aer şi la obligaţia iniţiatului de a deosebi subtilul de grosier, semnificatul de semnificant, spiritul viu de litera moartă. Această scară, cu toată simbolistica ei, nu apare decât în unele ritualuri.

Templu masonic

 Templu masonic

Este interesant că şi în Masoneria „gradelor înalte”, unde lojile sunt decorate preponderent în roşu, albastrul pătrunde, având mereu sens cosmic. Să privim, de pildă, R:.S:.A:.A:. – găsim albastru la gradul 19, la gradul 20 (în combinaţie cu galben), la gradul 22 (prima încăpere). La gradul 29 (Mare Scoţian al Sfântului Andrei), scaunele scoţienilor sunt albastre. A treia încăpere din gradul 30 (Mare Ales Cavaler Kadosh) este decorată în albastru.

Avem dovezi majore privind uzul străvechi al culorii albastre în Francmasonerie. Coil (op.cit.), bazat pe documente scoţiene, ne spune istoria păturii albastre (Blue Blanket) care a devenit stindard (Blue Banner). Un grup de meşteşugari scoţieni care l-au însoţit în 1189 pe Alan fitz Walter, al doilea Mare Steward al Scoţiei, în cea de-a treia cruciadă, şi-au făcut bandiera dintr-o cuvertură albastră pe care au scris In Thy good pleasure build Thou the walls of Jerusalem (o parafrază după Ps. 51;18: Do good in Thy good pleasure unto Zion: build Thou the walls of Jerusalem – în versiunea română ortodoxă e Ps. 50;19). La întoarcere, în 1191, au depus bandiera pe altarul Sf. Eloi din catedrala Sf. Giles din Edinburgh. În anul 1482, James al III-lea al Scoţiei a înapoiat bandiera masonilor, acordându-le privilegiul de a o purta în procesiuni. Aceşti masoni erau însă journeymen, o categorie aparte de operativi, constructori calificaţi ce aveau voie să se angajeze cu ziua (masonii se angajau în general pe lucrare, nu cu ziua). Azi se presupune că journeymen sunt Entered Apprentices, Ucenici; iar la gradul Fellow Craft li se interzicea angajarea cu ziua. (De aceea, mulţi zidari preferau să rămână Ucenici, deşi aveau cunoştinţele necesare pentru a deveni Calfe. Tocmai ei se numesc, de fapt, journeymen.). În anul 1705, journeymen roiesc din Loja din Edinburgh şi întemeiază Loja Journeymen-ilor nr.8 din Edinburgh, care există până azi şi unde se găseşte, în continuare, bandiera albastră. Obiectul are consecinţe majore în istoria masonică. El atestă vechimea culorii albastre în uzul masonilor operativi. El atestă legătura Masoneriei cu cruciadele şi cu Templierii (Alan fitz Walter a fost unul din marii patroni ai Templierilor). El este, în fine, cel mai vechi obiect masonic ajuns până în zilele noastre.

Loja ca grup uman. Precum am spus la început, ritualurile vechi cereau un număr de 5 sau 6 masoni pentru constituirea unei loji în deplina ei funcţionalitate. Totuşi, în perioada de reaşezare de după 1725, s-a optat pentru numărul 7, număr considerat perfect conform Bibliei. Astfel, în ritualul lui Pritchard de gradul 1 citim următoarele: Q.  What makes a just and Perfect Lodge? A.  Seven or more. Q.  What do they consist on? A.  One Master, two Wardens, two Fellow-Crafts and two Enter'd 'Prentices. Q.  What makes a Lodge? A.  Five. Q.  What do they consist of?A.  One Master, two Wardens, one Fellow-Craft, one Enter'd 'Prentice. (Întrebare. Ce face o lojă justă şi perfectă? Răspuns. Şapte sau mai mulţi. Î. Din ce consistă ei? R. Un Venerabil, doi Supraveghetori, două Calfe şi doi Ucenici. Î. Ce face o lojă? R. Cinci. Î. Din ce consistă ei? R. Un Venerabil, doi Supraveghetori, o Calfă, un Ucenic.). Observăm că numărul 5 rămâne valid, dar pentru noţiunea de lojă justă şi perfectă e nevoie de numărul biblic perfect 7. Această situaţie numerică rămâne în uz până azi. În catehismele anglo-saxone se spune: „trei conduc o lojă, cinci o constituie, şapte o fac justă şi perfectă”, iar dictonul, cu diverse variaţii, se iveşte în întreaga literatură masonică.

Vom discuta despre loja ca grup uman la următorul subcapitol, cel dedicat Gradului şi ierarhiei.

*
*           *

Niciodată n-a fost vorba în Francmasoneria regulară de vreun alt templu, în afara Templului lui Solomon. În Biblia ebraică se foloseşte cuvântul bait, care înseamnă casă, bait l’şem YHWH (1Regi 5;5/ 3Regi 5;5, în Tanaka şi Septuaginta este 1Regi 5;19), casa numelui lui Dumnezeu. Cuvântul templum,i, de unde se trage modernul „templu”, e folosit în traducerea latină din Vulgata a ebraicului bait. Este o traducere trădătoare, din multe puncte de vedere. Dar europenii o vor prelua şi o vor încetăţeni, iar masonii nu fac excepţie aici.

Termenul latin templum,i provine dintr-un ipotetică rădăcină proto-indo-europeană *tem-, cu sensul de „a tăia, a delimita prin tăiere o parte”. În vechime, augurii foloseau un băţ numit lituus, cu care trasau („tăiau”) pe cer o zonă, în interiorul căreia îşi efectuau observaţiile. Apoi, zona fu delimitată pe pământ, în scopul de a o dedica unui zeu. Ulterior, această zonă a presupus în mod clar şi o construcţie sau ridicarea unui artefact. Templul, mai ales în această din urmă ipostază, este în mod clar un axis mundi, un loc diferit de lumea profană: un receptacul, dar şi un adăpost al sacrului.

Cuvântul se referă mai ales la spaţiu şi la edificiu, specializare pe care şi-a păstrat-o în limbajul curent masonic. „A merge la templu” vizează strict locaţia clădirii. Sintagma „Cineva bate la Poarta Templului” are vocaţie simbolică, deoarece implică trecerea pragului sacru, însă se referă la o acţiune concretă şi imediată, bătutul în uşa lojii. Sub aspectul etimologiei sale, de spaţiu trasat, dedicat sacrului, pe care se ridică o construcţie adecvată, termenul templu descrie bine caracterul lojii ca încăpere şi, prin urmare, uzul lui masonic este justificat.

Templul lui Solomon are o altă istorie în Masonerie. Acest colosal arhetip al culturii umane a produs un fenomen creator fără precedent în epoca speculativă. Mai întâi, după 1725, a născut ritualul de grad 3, considerat astăzi fundamental în toată Masoneria albastră. Apoi, a gestat deopotrivă continuarea gradului 3, numită Royal Arch, începând cu anul 1741; şi primele grade înalte prin legenda Maestrului Scoţian ori a Cavalerului Sf. Andrei al Scaietelui. Royal Arch-ul va fi sursa Ritului York. Maestrul Scoţian, atestat între 1733-1740 atât în Anglia, cât şi în Franţa, este una din sursele gradelor înalte.

Templul lui Solomon este imago mundi arhetipală a tuturor lojilor masonice albastre ori legate de Masoneria albastră, modelul lor absolut. El este evocat şi în numeroase grade înalte. Prin imago mundi, în literatura de specialitate, se înţelege proiectul ordinii divine prin care haosul devine cosmos. Fiecare colectivitate are propria ei manieră de a-şi imagina această ordine, pornind de la un centru (numit axis mundi). În lojile masonice, legiferarea Universului conţinută în Templul lui Solomon este sugerată prin elemente constitutive (precum am văzut), dar e plenar exprimată prin prezenţa Bibliei. Trimiterea la Templul lui Solomon implică, de asemenea, în mod categoric şi esenţial, relaţia cu sacrul. Loja este un spaţiu al sacrului.

Există, de asemenea, un sens metaforic al termenului templu, dezvoltat în efervescenţa creatoare a sec. al XVIII-lea, dar în afara spaţiului britanic. Conform Dicţionarului coordonat de Daniel Ligou, Fiind imagine cosmică, Templul este infinit şi nedefinit. Spiritual vorbind, el este «închis şi acoperit», «la adăpost de profani», «secret», însă «luminat» ori «foarte luminat»; acolo domneşte Lumina, adică «Libertatea, Egalitatea şi Fraternitatea». În sec. al XVIII-lea se pomeneşte despre «Templul Concordiei şi al Păcii», sau despre «acel Templu faimos, unde Prietenia îi izgoneşte pe trădători, unde Virtutea face fericiţi». În aceeaşi linie, masonii contemporani vorbesc despre construirea Templului Universal al Umanităţii, o metaforă pentru speranţa îmbunătăţirii omenirii.      

STIRI / EVENIMENTE

Trivium

Revista trimestriala TRIVIUM este editata de Institutul de Studii si Cercetari Simbolice din Iasi (primul numar octombrie –decembrie 2009). Revista si-a propus sa reprezinte o interfata intre Marea Loja Nationala din Romania si toti cei din lumea profana interesati in cunoasterea fenomenului masonic.

STIRI/EVENIMENTE

Echerul si compasul

„Echerul și Compasul” a apărut în „peisajul” masonic românesc fiind o consecință a nevoii de cunoaștere și cercetare masonică, apariția făcându-se în urma numeroaselor discuții purtate în Comisia de Istorie a Marii Loji Nationale din Romania. De altfel, o parte din Consiliul editorial se compune din membri ai Comisiei.

LANSARE DE CARTE

Tripla Acolada

De curând, Ed. Conphys ne-a oferit o surpriză: un volum de versuri semnat de dl. Radu Comănescu. 

STIRI/EVENIMENTE

Ne face plăcere să semnalăm apariţia publicaţiei oficiale a Marii Loji Naţionale din România, intitulată Revista 357 şi dedicată „gândirii şi viziunii masonice”. Revista a fost fondată în aprilie 2013, cu sprijinul Marelui Maestru al M\L\N\R\, Prea Respectabilul Frate Radu Bălănescu.

LANSARE DE CARTE


La sfârşitul lunii aprilie, 2013, a apărut, la cunoscuta editură Accent Print din Suceava, romanul domnului Radu Comănescu, intitulat "Povestea Apărătorului şi a extraordinarei regine din Mikasori". Este o scriere de tip heroic fantasy, basmul de tip modern, combinat cu orizontul grandios al epopeii.

Ne puteti contacta la: contact@francmasoneria.ro
Autentificare




SSL
SSL