Lupta lui Iacov cu Ingerul

Istoria celor trei patriarhi, 'Avram/ 'Avraham, Yţ'chaq şi Ya'akov/Yis'rael, se găseşte în prima carte a Bibliei, care este şi prima carte a Torei: Bereşit [1], zisă pe româneşte Geneza ori Facerea. Patriarhii sunt oameni care se află într-o relaţie specială cu Dumnezeu, printr-o alegere şi printr-un legământ. Scopul relaţiei speciale era întemeierea unei colectivităţi aparte, numită popor ales, capabilă să păstreze revelaţia lui Dumnezeu şi capabilă să suporte punerea în operă a scenariului divin de mântuire a lumii. În acest sens este fundamental să observăm că, deşi pe vremea lui 'Avraham existau mai multe personaje importante care credeau în acelaşi unic Dumnezeu, numai 'Avraham a fost în stare să transmită credinţa monoteistă urmaşilor săi. Iar Dumnezeu va sublinia acest lucru esenţial atunci când Se va denumi anoky Eloihi Av'raham aviyk (Eu sunt Dumnezeul lui Avraham, tatăl tău).

Torah

Torah

Prin Patriarhi omenirea a fost prelucrată, etapă cu etapă, până a atins stadiul corespunzător din perspectivă divină. Astfel, fiecare din cei trei Patriarhi are experienţa lui unică şi întrupează un aspect al relaţiei cu Dumnezeu (YHWH)[2]. 'Avraham întrupează, desigur, Credinţa. El acţionează fără crâcnire la poruncile Domnului, ridică altare la fiece popas, are conştiinţa înaltei smerenii (în faţa lui Adonai el se va defini ca afar wa efer – pulbere şi cenuşă). Yţ'chaq, fiul prin care legământul continuă, reprezintă Sfântul. Sfinţirea îi venise lui Yţ'chaq din calitatea de jertfă pe muntele Moria. Pentru că e sfinţit prin jertfă, Dumnezeu nu-i mai schimbă numele, adică nu-i mai desparte viaţa într-o perioadă profană şi una sacră. În schimb, Yţ'chaq nu are voie să părăsească teritoriul Canaanului şi nu are voie să inoveze: el copiază acţiunile tatălui său (reînnoieşte aceleaşi alianţe, ridică jertfelnice în aceleaşi locuri, reface aceleaşi fântâni, etc). Sfântul – conform modelului lui Yţ'chaq – stă într-un spaţiu sacralizat şi repetă acţiuni dovedite ca bineplăcute lui Dumnezeu.

Al treilea Patriarh, Ya'akov, reprezintă însă o dezvoltare uluitoare a relaţiei cu YHWH: el este Partenerul. De fapt, istoria lui Ya'akov începe de-a dreptul atipic, ca un anti-model. Ni se relatează că a profitat de foamea fratelui său, Esav, pentru a-i cumpăra dreptul de întâi-născut pe un blid de linte şi apoi că a obţinut binecuvântarea de întâi-născut printr-o fraudă strigătoare la cer, pusă la cale de mama lui, Rebeca. Avem de-a face cu un altfel de om decât 'Avraham şi Yţ'chaq! Însuşi numele Ya'akov stă în legătură cu înşelăciunea în limba ebraică [3]. Un Patriarh care nu se sfiieşte să înşele pare ceva de neconceput, dar trebuie să admitem adevărul. Dumnezeu îl lucra altminteri pe Ya'akov.

Înţelegem motivul în cap. 28 al Genezei, când Ya'akov, ajuns la Betel, are celebra viziune a scării, iar apoi Îl aude pe Dumnezeu Care îi reînnoieşte promisiunea făcută tatălui şi bunicului său şi Care Se identifică prin clasica formulă: Eu sunt Domnul Dumnezeul părintelui tău Avraham şi Dumnezeul lui Yţ'chaq. Nu te teme! (Gen. 28;13). Orice membru al familiei patriarhale ar fi ascultat fără întrebări Vocea; până şi străinii necredincioşi care o auzeau, ascultau. Ya'akov însuşi se tulbură, dar, după aceea, stupoare, pune condiţii: De va fi Domnul Dumnezeu cu mine şi mă va povăţui în calea aceasta, în care merg eu astăzi, de-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac;/ Şi de mă va întoarce sănătos la casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu. (Gen. 28;20-21). Aşadar, Ya'akov nu-L acceptă pe YHWH decât în urma unei negocieri. În relaţia cu Dumnezeu, el are mentalitate de Partener. Partenerul doreşte neapărat avantaje. Pentru a obţine acele avantaje, e gata să recurgă la înşelăciune, la negociere, ba chiar la confruntare directă.

Oricât de uimitor ar fi pentru mentalitatea noastră religioasă – învăţată să valorizeze mai ales smerenia şi ascultarea – Dumnezeu avea nevoie tocmai de un Partener. Nici mentalităţii lui Ya'akov nu i-a fost uşor. La un moment dat, într-o clipă de cumpănă, el revine la smerenia absolută a lui 'Avraham. Şi atunci Dumnezeu va reacţiona de-a dreptul dramatic, întorcându-l pe Ya'akov la felul de a fi al Partenerului. Este întoarcerea definitivă, momentul când acest Patriarh îşi primeşte numele sacru.

Rembrandt - Lupta lui Iacov cu Ingerul

Rembrandt - Lupta lui Iacov cu Ingerul

Episodul se cheamă Lupta lui Iacov cu îngerul şi se află în cap. 32, unul din capitolele majore ale Genezei [4]. Ya'akov se întorcea acasă cu familia şi averile lui; era foarte speriat la gândul că Esav s-ar putea răzbuna. El vede mai întâi tabăra (machaneh) oştirii lui Dumnezeu, unde se găseau îngerii lui Dumnezeu (mal'akey Elohim). Cu aceşti îngeri nu are absolut nici un conflict. Rabbi Shlomo Sorin Rosen mi-a explicat că, în tradiţia iudaică, „oştirea lui Dumnezeu” păzea graniţele Ţării Sfinte, deci Ya'akov intrase în teritoriul sacru ce-i fusese promis. Cu alte cuvinte, îngerii mai degrabă îl ocroteau. În mod limpede, lui nu-i stătea capul decât la reacţia lui Esav, motiv pentru care dezvoltă o întreagă strategie de auto-apărare şi apelează la rugăciune. Acum, în această rugăciune, Ya'akov se numeşte pe sine et-abădekh, robul lui YHWH (de la ebed – rob, slujitor). Iată o titulatură care le-ar fi plăcut Părinţilor pustiei. Dumnezeu, însă, se pare că nu-l vroia pe Ya'akov rob. De aceea declanşează extraordinarul episod numit Lupta lui Iacov cu îngerul.

Să precizăm mai întâi că denumirea aceasta e profund falsă, adică nu are nici o acoperire în textul biblic (Gen. 32;24/25-32/33). Textul biblic ne vorbeşte despre o Persoană cu dublă natură: de om şi de Dumnezeu. Astfel, Gen. 32;24/25 are în ebraică termenul iyş de la enoş, om, muritor; iar în greacă (în Septuaginta), termenul anthropos, om. Omul acesta Se luptă cu Ya'akov pe malul apei, până la revărsatul zorilor. Ya'akov, în schimb, e sigur că are de-a face cu Dumnezeu: de aceea Îi cere neapărat binecuvântarea şi va boteza locul, Peniel (faţa lui Dumnezeu). Zice el: raiytiy Elohim panim el-panim (am văzut pe Dumnezeu faţă către faţă – Gen. 32;30/31). Evreii înşişi sunt convinşi că Ya'akov s-a luptat cu Dumnezeu, deoarece instituie un tabu alimentar: fiii lui Israel până astăzi nu mănâncă muşchiul de pe şold, pentru că Acela Care S-a luptat a atins încheietura şoldului lui Iacov, în dreptul acestui muşchi. (Gen. 32;32/33). În religia iudaică, orice tabu alimentar se întemeiază pe autoritatea lui Dumnezeu; cum, în acest caz, autoritatea e o simplă atingere, înseamnă că Acela Care atinge e Dumnezeu. Mai mult încă, Însuşi Omul implicat îi schimbă numele lui Ya'akov în Yis'rael deoarece, atenţie, s-a luptat cu Dumnezeu (im-Elohim) şi cu oamenii (im-anaşim) şi a biruit. Făcând astfel, El afirmă calitatea definitivă de Partener a lui Ya'akov, pe care Dumnezeu nu-l dorea rob, ci Yis'rael. El Îşi mai afirmă, însă, totodată, dubla natură, divină şi umană.

După confruntarea cu Persoana Care e deopotrivă om şi Dumnezeu, Ya'akov (devenit Yis'rael) e convins că s-a mântuit: watinaşel napăşi, s-a eliberat/s-a mântuit sufletul meu. Aşadar, Cine ar putea fi Persoana mântuitoare, om şi Dumnezeu? Pentru mentalitatea creştină, există un răspuns cert: aceeaşi Persoană pe Care o vom cunoaşte mai târziu sub numele de Yeşu din Nazaret şi Căreia I Se spune azi Iisus Hristos.

Citit astfel, episodul Luptei lui Iacov cu îngerul capătă o importanţă colosală şi un înţeles pe măsură. Gândiţi-vă.

Radu Comănescu       



[1] Cărţile se numesc în Biblia ebraică după începutul lor. Bereşit înseamnă „La început” şi este prima sintagmă a Genezei.

[2] Evreii susţin că nimeni nu mai cunoaşte pronunţia corectă a tetragramei (YHWH). De aceea, ei folosesc substitutele Adonai sau Haşem (Numele). Eu am ales să utilizez în text chiar tetragrama, ca atare.

[3] Termenul înseamnă la origine călcâi; dar, din pricina stratagemei de a merge de-a-ndoaselea (cu călcâiele înainte) pentru a păcăli urmăritorii, el a intrat de timpuriu în sfera semantică a lui a înşela. Gen. 27;36 demonstrează că avea deja acest sens încă din vremurile biblice.

[4] În legătură cu cap. 32 din Geneză, există chiar ciudăţenii textuale. Biblia ebraică şi Septuaginta au aceeaşi organizare pe versete, dar Vulgata numerotează altfel, fiind în urmă cu un verset. Numerotarea Vulgatei a fost preluată în majoritatea limbilor europene moderne, inclusiv în limba română (unde ne-am fi aşteptat să se urmeze Septuaginta). În continuare, în text, voi indica ambele numere ale versetelor.

STIRI / EVENIMENTE

Trivium

Revista trimestriala TRIVIUM este editata de Institutul de Studii si Cercetari Simbolice din Iasi (primul numar octombrie –decembrie 2009). Revista si-a propus sa reprezinte o interfata intre Marea Loja Nationala din Romania si toti cei din lumea profana interesati in cunoasterea fenomenului masonic.

STIRI/EVENIMENTE

Echerul si compasul

„Echerul și Compasul” a apărut în „peisajul” masonic românesc fiind o consecință a nevoii de cunoaștere și cercetare masonică, apariția făcându-se în urma numeroaselor discuții purtate în Comisia de Istorie a Marii Loji Nationale din Romania. De altfel, o parte din Consiliul editorial se compune din membri ai Comisiei.

LANSARE DE CARTE

Tripla Acolada

De curând, Ed. Conphys ne-a oferit o surpriză: un volum de versuri semnat de dl. Radu Comănescu. 

STIRI/EVENIMENTE

Ne face plăcere să semnalăm apariţia publicaţiei oficiale a Marii Loji Naţionale din România, intitulată Revista 357 şi dedicată „gândirii şi viziunii masonice”. Revista a fost fondată în aprilie 2013, cu sprijinul Marelui Maestru al M\L\N\R\, Prea Respectabilul Frate Radu Bălănescu.

LANSARE DE CARTE


La sfârşitul lunii aprilie, 2013, a apărut, la cunoscuta editură Accent Print din Suceava, romanul domnului Radu Comănescu, intitulat "Povestea Apărătorului şi a extraordinarei regine din Mikasori". Este o scriere de tip heroic fantasy, basmul de tip modern, combinat cu orizontul grandios al epopeii.

Ne puteti contacta la: contact@francmasoneria.ro
Autentificare




SSL
SSL