Prin Mare Lojă se înţelege o entitate masonică de tip federativ ce are jurisdicţie asupra gradelor albastre dintr-o Obedienţă (în general, un teritoriu naţional) şi al cărei şef, numit Mare Maestru, este obligatoriu ales de membri sau de reprezentanţii acestora.

Steinmetzen

Deşi nu apare nicăieri în textele manuscriselor gotice, noţiunea de Mare Lojă era cunoscută în Europa masonilor operativi, datorită confreriilor de Steinmetzen. Henning A. Klövekorn afirmă în articolul său intitulat The Formation of the First Grand Lodge of Freemasons, Germany 1250, publicat în revista on-line Pietre – Stones, următoarele: In 1250 the first grand lodge of Freemasons was formed in the city of Cologne (Köln), Germany. The grand lodge was formed as part of the immense undertaking to erect the cathedral of Cologne.// The first Masonic congress occurred in the city of Strassburg, Germany, in the year 1275. It was formed by Grand Master Erwin von Steinbach. This was also the earliest recorded use of the symbol of Freemasons, the square and compasses. Whilst Strassburg was considered the premier grand lodge of the day, other great Masonic lodges had already been formed in Wien, Bern and the above mentioned Köln (Cologne); these were called Oberhütten or great lodges. […] The Oberhütte of Cologne, and its grand master, was considered the head of the Masonic lodges of all upper Germany. The grand master of Strassburg, in those days a German city, was head of masonic lodges throughout lower Germany, Franconia, Bavaria, Hesse and the main areas of France. [Prima mare lojă a francmasonilor s-a format în anul 1250 în oraşul Cologne (Köln) din Germania. Marea lojă s-a format ca parte a imensului efort de a clădi catedrala din Cologne.// Prima adunare masonică a avut loc în oraşul Strassburg din Germania, în anul 1275. A fost organizată de Marele Maestru Erwin von Steinbach. Tot atunci se atestă pentru prima oară folosirea simbolului masonic echerul şi compasul. Pe când Strassburg era considerată prima mare lojă a perioadei, alte mari loji masonice se formaseră deja în Viena, Berna şi în mai sus menţionatul Köln (Cologne); acestea se numeau Oberhütten sau mari loji. […] Oberhütte din Cologne şi marele ei maestru era considerată conducătoarea lojilor masonice din întreaga Germanie de sus. Marele maestru din Strassburg, în zilele acelea oraş german, era conducătorul lojilor masonice din Germania de jos, Franconia, Bavaria, Hesse şi principalele zone ale Franţei.]

Astfel, iniţiativa londoneză din anii 1716-1717, care va duce la crearea unei entităţi masonice numită Grand Lodge (Mare Lojă) pe 24 iunie 1717, nu este o invenţie fără antecedente, ci, dimpotrivă, reprezintă, ca şi alte acţiuni ale perioadei, preluarea şi valorificarea unor tendinţe şi realităţi ale tradiţiei operative. Coil (op.cit., p.298) se minunează în legătură cu originea ideii şi epitetului de grand (mare). Ştim însă bine că în Londra lucra pe atunci un grup de hughenoţi, adică protestanţi francezi, conduşi de Jean Theophile Desaguliers, supranumit Doctorul. Aceşti emigranţi francezi cunoşteau istoria marilor loji operative de pe continent; chiar epitetul pe care l-au ales, de provenienţă franceză, grand, ni-i indică drept autori. Oricum, a fost vorba despre o idee de-a dreptul genială, care a funcţionat cu o eficienţă excepţională, precum constată acelaşi Coil: The growth of the premier Grand Lodge was rapid and without any sort of artificial stimulation or campaigning. [Creşterea întâiei Mari Loji a fost rapidă şi fără nici un fel de publicitate ori stimulare artificială].

Jean Téophile Desaguliers

Să recapitulăm evenimentele. Pe data de 24 iunie 1717 (în ziua Naşterii Sf.Ioan Botezătorul), patru loji se adună la berăria Gâsca şi Grătarul din preajma Catedralei Sf.Paul. Aceste patru loji se denumeau după hanul unde-şi ţineau întrunirile: Loja The Crown (Coroana, localul era plasat în Parker’s Lane, lângă Drury Lane), Loja The Apple-Tree (Mărul, o tavernă de pe Charles Street, zona Covent Garden), Loja The Rummer and Grapes (Stacana şi Ciorchinele, local din Channel Row, Westminster), precum şi – bineînţeles – Loja The Goose and Gridiron (Gâsca şi Grătarul). Cele patru loji discutaseră în prealabil în localul The Apple-Tree o idee nouă: să se adune împreună, trimestrial, pe rând, la locul de întâlnire al fiecăreia dintre ele. Ele au numit această adunare-împreună : Mare Lojă, au hotărât să ţină laolaltă Adunarea Generală şi Banchetul Anual, au mai hotărât să-şi aleagă un Mare Maestru. Întâlnirea din 24 iunie 1717 a fost, de fapt, prima Adunare Generală a celor patru loji. Ea se petrecea în ziua Naşterii Sf.Ioan Botezătorul, deoarece zilele închinate Sfinţilor Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul sunt cele mai importante sărbători masonice, iar naşterea Sf.Ioan Botezătorul cade în preajma solstiţiului de vară, altă dată importantă în calendarul masonic. Întâiul Mare Maestru ales a fost Anthony Sayer.

Este unanim acceptat faptul că lojile ce au constituit Marea Lojă din Londra erau dominate de masoni non-operativi, de aceea se afirmă că Marea Lojă din Londra este prima Mare Lojă speculativă şi că apariţia ei marchează sfârşitul perioadei de tranziţie a Masoneriei de la stadiul operativ la stadiul speculativ. Istoria a dovedit că iniţiativa celor patru loji londoneze a fost de-a dreptul strălucită. Următorii şase ani, 1717-1723, sunt numiţi Reînviere, deoarece au reprezentat o veritabilă reînviere a Masoneriei engleze. Coil (op.cit.) notează succint: „the Fraternity entered upon the greatest era of expansion and growth ever experienced by any institution” (Fraternitatea a intrat în era celor mai mari creşteri şi extinderi trăite vreodată de vreo instituţie). În această perioadă încep să se petreacă schimbări importante în organizarea, în filosofia şi în ritualul masonic: 1. Constituţiile şi Regulamentele generale sunt revizuite şi adaptate noii situaţii; 2. Marea Lojă are autoritate deplină în ce priveşte unitatea Masoneriei şi regularizarea lojilor; 3. Se înfiinţează un sistem de adunări anuale şi trimestriale (Annual and Quarterly Communications). Adunarea anuală se compune din reprezentanţi ai tuturor membrilor, pe când adunările trimestriale se referă numai la Marii Ofiţeri, la Venerabilii şi Supraveghetorii lojilor; 4. Numai Marele Maestru are autoritatea de a înfiinţa şi patenta noi loji; 5. Marea Lojă nu mai recunoaşte tutela nici unei organizaţii operative a zidarilor sau constructorilor; 6. Se instaurează obiceiul ca Marii Maeştri să fie aleşi din înalta nobilime, iar Marii Supraveghetori nu mai pot proveni dintre comercianţi ori meşteşugari; 7. Se înfiinţează noi grade pentru care se elaborează istorii, mituri şi ritualuri; 8. Legătura cu creştinismul slăbeşte şi începe propaganda pentru o aşa-numită religie naturală, care trebuia să înglobeze toate religiile, dar pe care nimeni n-a reuşit s-o definească limpede până azi.

Aceste schimbări de organizare, filozofie şi ritual sunt considerate tipice pentru intrarea în perioada speculativă. Este vorba, în esenţă, despre mutarea accentului de pe activitatea fizică, pe activitatea metafizică. Coil spunea: „Noua structură s-a construit pe fundaţia celei vechi; arta practică s-a spiritualizat într-o ştiinţă morală teoretică, ilustrată prin simbolismul derivat din arhitectură şi din alte surse; iar legile şi rânduielile breslei masonilor au fost aplicate în scopuri sociale, morale şi fraterne.” Cu o expresie memorabilă, Albert Mackey preciza: „The ship was still there, but the object of the voyage was changed” (Corabia se afla la locul ei, dar ţinta călătoriei se schimbase).

Sigiliul Marii Loji din Londra, 1730

Conform Art. XII din Regulamentul General elaborat de George Payne şi revizuit ulterior, în 1723, de James Anderson, The Grand-Lodge confifts of, and is form’d by the Masters and Wardens of all the regular particular Lodges upon Record, with the Grand-Master at their Head, and his Deputy on his Left-hand, and the Grand-Wardens in their proper Places [Marea Lojă consistă din şi e formată din Venerabilii şi Supraveghetorii tuturor lojilor particulare regulare înregistrate, cu Marele Maestru în cap şi Adjunctul său la stânga şi Marii Supraveghetori în locurile lor potrivite]. În timp, numărul Marilor Ofiţeri va creşte. În România, ofiţerii superiori ai Marii Loji se numesc Mari Demnitari, iar alegerea primilor dintre ei (de la Pro Mari Maeştri până la Mari Secretari) se face prin vot în adunarea anuală, ca şi în cazul Marelui Maestru. Venerabilii şi Supraveghetorii lojilor simple îşi păstrează statutul de membru al Marii Loji în chip diferit, în diverse Obedienţe. În formula actuală a Marii Loji Unite din Anglia, considerată Marea Lojă-Mamă a lumii, sunt admişi ca membri şi Venerabilii din trecut. 

Conform primului principiu de recunoaştere (vezi Landmark-uri ale regularităţii), Marea Lojă Unită din Anglia cere ca formarea unei Mari Loji să aibă loc prin acţiunea unei Mari Loji regulare sau prin federalizarea a cel puţin trei loji regulare.

Este interesant de remarcat că, precum în Anglia au lucrat hughenoţi francezi, în Franţa au lucrat scoţieni iacobiţi, aceste două grupuri de emigranţi influenţând notabil geneza şi soarta Masoneriilor din cele două ţări. Astfel, în Franţa, acţiunea scoţienilor iacobiţi şi a discipolilor lor va duce la apariţia unei structuri masonice federative concurente cu Marea Lojă, structură numită Mare Orient.

Iniţial, Marele Orient era o sintagmă ce desemna totalitatea masonilor dintr-o Mare Lojă care aveau dreptul să se aşeze la Orient, ceea ce, în epocă şi în Franţa, însemna: Venerabilii, Maeştrii Scoţieni şi celelalte grade înalte ale capitulului de la Clermont, Marii Ofiţeri şi Marele Maestru. Sintagma instituia încă o separare între membrii unei Mari Loji, pe criteriul accederii la demnităţi şi la grade înalte.

Trebuie să ştim că în prima parte a sec. al XVIII-lea, până la ivirea ecosismului, viaţa tinerei Masonerii franceze nu se deosebea de cea a Masoneriei engleze. Mai mult încă, fostul Mare Maestru al Marii Loji din Londra, Philip, duce de Wharton, convertit la catolicism în 1726 şi devenit iacobit, va conduce, în calitate de prim Mare Maestru, Masoneria franceză între 1728-1729, iar apoi, din nou, în 1731. Este limpede că ducele de Wharton a transplantat dincolo de Canalul Mânecii experienţa engleză şi, prin urmare, întâiele modele masonice implementate în Franţa respectau modelul englez.

Vine, apoi, invenţia scoţiană iacobită, creatoare de grade înalte, al cărei lider pare să fi fost Cavalerul de Ramsay. Am arătat cum, prin inovarea gradelor înalte, iacobiţii au căutat să preia întâietatea Masoneriei albastre, generând sistemele numite Scoţiene (ecosismul). În Franţa, gradele înalte îşi amestecau intim viaţa cu viaţa Masoneriei albastre, până într-acolo încât existau loji, precum celebra Saint-Jean de Jérusalem, care practicau şi patronau gradele înalte la fel de energic precum gradele albastre. Mai mult încă, Marea Lojă a Franţei emisese în anul 1755 (vezi subcapitolul Grad şi ierarhie, art. Grade înalte) un decret prin care permitea Maeştrilor Scoţieni să controleze orice lojă albastră şi le conferea autoritatea asupra Venerabililor acelor loji. Decretul fusese semnat pe vremea când Mare Maestru era contele de Clermont, iar inspiratorul lui fusese maestrul de dans Lacorne, „substitut” al Marelui Maestru. Acest Lacorne, considerat unul din părinţii Riturilor Scoţiene, a implantat ecosismul atât de puternic în sânul Marii Loji din Franţa, încât era pe cale s-o distrugă. Iniţiativa lui din 1755 avea şi scopul ascuns de a-i favoriza partizanii, Venerabilii din Paris, din rândul cărora se selectează Maeştrii Scoţieni. Aceşti Venerabili ai lojilor din Paris, aleşi pe viaţă şi promovaţi în ierarhiile incipiente ale sistemelor scoţiene, se constituie într-o veritabilă oligarhie masonică. Ei controlează existenţa Marii Loji franceze, în detrimentul Venerabililor din provincie. Cele două tabere devin foarte antagonice, iar în perioada 1765-1766 intră în conflict deschis, până-ntr-atât încât autorităţile sunt nevoite să interzică reuniunile masonice în anul 1767!

Contele de Clermont

Abia după moartea contelui de Clermont, în 1771, se întrevăd perspectivele unei redresări organizatorice. Pe data de 24 iunie 1771, conform vechilor cutume, este ales Mare Maestru Louis-Philippe-Joseph, duce de Chartres, viitor duce de Orleans, viitor revoluţionar sub numele de Philippe Egalitate, văr al regelui. El este secondat de Anne-Charles-Sigismond, duce de Montmorency-Luxembourg, în calitate de Administrator general. Ducele de Luxembourg era un fan al ecosismului, astfel încât, în 1772, Marea Lojă fuzionează cu organismul eminamente scoţian numit Suveranul Consiliu al Împăraţilor Orientului şi Occidentului, sub numele (total impropriu) de Suverana şi Foarte Respectabila Mare Lojă a Franţei. Pe data de 5 martie 1773, Venerabilii din provincie ţin o reuniune unde hotărăsc transformarea Marii Loji, transformare pentru care adoptă denumirea de Mare Orient. Cu această ocazie, ei atacă prerogativele Venerabililor din Paris, de a fi aleşi pe viaţă, iar în 14 iunie adoptă dispoziţia, perfect regulară, conform căreia fiecare Venerabil trebuie ales prin votul liber exprimat al membrilor lojii. Această dispoziţie provoacă sciziunea Venerabililor din Paris, care vor întemeia o altă entitate federativă, menţinând denumirea de Mare Lojă. Până în anul 1789, ei l-au recunoscut ca Mare Maestru pe acelaşi Philippe, duce de Orleans, duce de Chartres.

Marele Orient s-a născut, astfel, dintr-o nevoie reală de organizare a unei Masonerii sfârtecată de ambiţii şi de pulsiuni iregulare. Maniera în care s-a născut îi va marca existenţa şi îi va stabili caracteristicile.

Astăzi, putem, afirma că un Mare Orient guvernează cu certitudine gradele albastre, însă nimic nu-l împiedică să guverneze grade înalte, ori să participe, împreună cu structurile administrative ale Riturilor, la guvernarea gradelor înalte. Această trăsătură vine din vechea coabitare a gradelor albastre cu cele scoţiene în lojile franceze ale sec. al XVIII-lea. Astfel, în vreme ce o Mare Lojă e obligatoriu limitată la jurisdicţia asupra gradelor albastre, un Mare Orient nu e. Uneori, el poate fi alcătuit dintr-o Mare Lojă (pentru palierul albastru) şi un Suprem Consiliu Scoţian (pentru palierul roşu), în aşa fel încât fiecare să furnizeze un număr egal de reprezentanţi, plus un Mare Maestru.

Deasemeni, procedura de alegere a Marelui Maestru şi a Marilor Ofiţeri poate diferi. Coil (op.cit., p.303) afirmă: A typical Grand Orient is composed of a coterie of Grand Officers, who appoint a Grand Council as an executive committee, and the latter nominate or control the election of Grand Officers, constituting a wheel within a wheel, which work efficiently until a revolt occurs. [Un Mare Orient tipic este compus dintr-o coterie de Mari Ofiţeri care numesc un Mare Consiliu drept comitet executiv, iar acesta din urmă numeşte sau controlează alegerea Marilor Ofiţeri, constituind un cerc vicios care funcţionează eficient până la izbucnirea unei revolte]. Atare atitudine în privinţa alegerilor poate uimi, ţinând cont de hotărârea amintită din 14 iunie 1773. Dar, să nu uităm, Marele Orient este din timpuriul ei o sintagmă elitistă, denumind clubul masonilor privilegiaţi, care au voie să se aşeze la Orient.

Experienţa şi efortul francez, concretizate în structura Marelui Orient, s-a răspândit până azi în întreaga lume, predominând mai ales în ţări de limbă neolatină. Majoritatea actualelor Mari Oriente sunt entităţi neregulare. Oricine poate constata diferenţe semnificative între ele, atât în privinţa relaţiei cu Riturile, cât şi în privinţa procedurilor de alegeri, însă, altminteri, toate respectă mentalitatea descrisă aici.