Prin expresia Marea Lojă-Mamă a Lumii este desemnată astăzi Marea Lojă Unită din Anglia.

Noţiunea de Lojă–Mamă este atestată mai întâi în Scoţia, în anul 1677, când celebra Lojă Kilwinning patentează o nouă lojă în Edinburgh, numită Canogate Kilwinning. Relaţiile erau precum cele stabilite astăzi între o lojă şi o Mare Lojă, inclusiv plata unei cotizaţii şi a taxelor de iniţiere către loja–mamă. Sistemul s-a răspândit pe continentul european mai ales prin Marea Lojă din Anglia, care înfiinţa loji în diverse puncte strategice, iar apoi, acele loji se transformau în loji–mame pentru respectivul teritoriu. Dealtminteri, Regulamentul General elaborat de George Payne pentru Marea Lojă din Londra ne arată că, foarte curând după 1717, modelul scoţian al lojii-mame fusese preluat în totalitate ca model de relaţie dintre Marea Lojă şi lojile componente.

Prima utilizare a sintagmei Mare Lojă-Mamă o găsim în Germania, în anul 1744, când celebra Lojă Cele Trei Globuri din Berlin îşi schimbă denumirea în Marea Lojă-Mamă Regală a celor Trei Globuri. Titulatura avea justificare pe linia tradiţiei descrise mai sus, căci loja berlineză, înfiinţată în 1740 de Frederick cel Mare, patentase deja, în patru ani de existenţă, alte şapte loji pe teritoriul german.

În zilele noastre, însă, titlul de Mare Lojă-Mamă a Lumii i se dă Marii Loji Unite din Anglia (United Grand Lodge of England, prescurtat UGLE), entitate care, deşi îşi patentează propriile loji şi structuri districtuale, nu are asemenea relaţii cu celelalte Obedienţe regulare ale lumii şi nici nu percepe vreo contribuţie financiară de la ele. Autoritatea UGLE este, ca să zic aşa, de natură normativă şi calitativă. UGLE certifică conformitatea unei entităţi cu cele opt Principii de recunoaştere, act prin care acordă regularitatea respectivei entităţi.

Astfel, noţiunea de Mare Lojă-Mamă a Lumii este o trecere în metafizică a noţiunii de Mare Lojă-Mamă. UGLE şi.a adjudecat titlul nu prin practicarea unor relaţii parentale concrete şi fiscale, ci prin elemente de soft power, adică prin proiectarea competenţei şi a valorii standardelor sale masonice. Îndărătul acestei autorităţi se află o istorie glorioasă şi dramatică, pe care trebuie să o cunoaştem.

Prima Mare Lojă

Pe data de 24 iunie 1717 (în ziua Naşterii Sf.Ioan Botezătorul), patru loji se adună la berăria Gâsca şi Grătarul din preajma Catedralei Sf.Paul. Aceste patru loji se denumeau după hanul unde-şi ţineau întrunirile: Loja The Crown (Coroana, localul era plasat în Parker’s Lane, lângă Drury Lane), Loja The Apple-Tree (Mărul, o tavernă de pe Charles Street, zona Covent Garden), Loja The Rummer and Grapes (Stacana şi Ciorchinele, local din Channel Row, Westminster), precum şi – bineînţeles – Loja The Goose and Gridiron (Gâsca şi Grătarul). Cele patru loji discutaseră în prealabil în localul The Apple-Tree o idee nouă: să se adune împreună, trimestrial, pe rând, la locul de întâlnire al fiecăreia dintre ele. Ele au numit această adunare-împreună : Mare Lojă, au hotărât să ţină laolaltă Adunarea Generală şi Banchetul Anual, au mai hotărât să-şi aleagă un Mare Maestru. Întâlnirea din 24 iunie 1717 a fost, de fapt, prima Adunare Generală a celor patru loji. Ea se petrecea în ziua Naşterii Sf.Ioan Botezătorul, deoarece zilele închinate Sfinţilor Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul sunt cele mai importante sărbători masonice, iar naşterea Sf.Ioan Botezătorul cade în preajma solstiţiului de vară, altă dată importantă în calendarul masonic. Întâiul Mare Maestru ales a fost Anthony Sayer.\

Este unanim acceptat faptul că lojile ce au constituit Marea Lojă din Londra erau dominate de masoni non-operativi, de aceea se afirmă că Marea Lojă din Londra este prima Mare Lojă speculativă şi că apariţia ei marchează sfârşitul perioadei de tranziţie a Masoneriei de la stadiul operativ la stadiul speculativ.

Istoria a dovedit că iniţiativa celor patru loji londoneze a fost de-a dreptul strălucită. Următorii şase ani, 1717-1723, sunt numiţi Reînviere, deoarece au reprezentat o veritabilă reînviere a Masoneriei engleze. Coil (op.cit.) notează succint: „the Fraternity entered upon the greatest era of expansion and growth ever experienced by any institution” (Fraternitatea a intrat în era celor mai mari creşteri şi extinderi trăite vreodată de vreo instituţie). În această perioadă încep să se petreacă schimbări importante în organizarea, în filosofia şi în ritualul masonic: 1.Constituţiile şi Regulamentele generale sunt revizuite şi adaptate noii situaţii; 2.Marea Lojă are autoritate deplină în ce priveşte unitatea Masoneriei şi regularizarea (vezi termenul) lojilor; 3.Se înfiinţează un sistem de adunări anuale şi trimestriale (Annual and Quarterly Communications). Adunarea anuală se compune din reprezentanţi ai tuturor membrilor, pe când adunările trimestriale se referă numai la Marii Ofiţeri, la Venerabilii şi Supraveghetorii lojilor; 4.Numai Marele Maestru are autoritatea de a înfiinţa şi patenta noi loji; 5.Marea Lojă nu mai recunoaşte tutela nici unei organizaţii operative a zidarilor sau constructorilor; 6.Se instaurează obiceiul ca Marii Maeştri să fie aleşi din înalta nobilime, iar Marii Supraveghetori nu mai pot proveni dintre comercianţi ori meşteşugari; 7.Se înfiinţează noi grade, pentru care se elaborează istorii, mituri şi ritualuri; 8.Legătura cu creştinismul slăbeşte şi începe propaganda pentru o aşa-numită religie naturală, care trebuia să înglobeze toate religiile, dar pe care nimeni n-a reuşit s-o definească limpede până azi.

Aceste schimbări de organizare, filozofie şi ritual sunt considerate tipice pentru intrarea în

perioada speculativă. Este vorba, în esenţă, despre mutarea accentului de pe activitatea fizică, pe activitatea metafizică. Coil spunea: „Noua structură s-a construit pe fundaţia celei vechi; arta practică s-a spiritualizat într-o ştiinţă morală teoretică, ilustrată prin simbolismul derivat din arhitectură şi din alte surse; iar legile şi rânduielile breslei masonilor au fost aplicate în scopuri sociale, morale şi fraterne.” Cu o expresie memorabilă, Albert Mackey preciza: „The ship was still there, but the object of the voyage was changed” (Corabia se afla la locul ei, dar ţinta călătoriei se schimbase).

Aşa cum am subliniat, ideea înfiinţării unei Mari Loji s-a dovedit strălucită. La adunarea trimestrială din aprilie 1723 participă 30 de loji, adică de 3 ori mai multe decât toate lojile cunoscute în 1717! În plus, la Londra sunt atestate în aceeaşi perioadă organizaţii ale masonilor creştini, zişi ai Sfântului Ioan, care nu se afiliaseră la Marea Lojă. Până la jumătatea sec. al XVIII-lea, Marea Lojă din Londra îşi pierde caracterul local, dobândind anvergură naţională şi internaţională. Ea se transformă în Marea Lojă a Angliei, pe măsură ce noi entităţi de pe tot cuprinsul teritoriului englez se afiliază şi cer patenta Marelui Maestru. Nu cunoaştem cu exactitate etapele acestui proces de expansiune naţională a Marii Loji din Londra, dar unul din motivele succesului ei îl constituie, desigur, forţa socială, economică şi politică. Entităţile care se afiliază sunt grupări masonice mici şi slab organizate, dar care se vor revigora imediat. În schimb, cele mai mari loji ale vremii, Alnwick şi York, au refuzat cu hotărâre afilierea şi s-au stins. Deşi în actuala Mare Lojă Unită a Angliei există o lojă denumită York (nr.236), ea este diferită faţă de vechea şi măreaţa Lojă York.

Oarecum uimitor este şi succesul internaţional al Marii Loji din Londra. Expansiunea internaţională s-a derulat concomitent cu cea naţională. În anul 1728, Marele Maestru din trecut, Ducele de Wharton, emite prima patentă pentru străinătate: apare o lojă în Madrid.  În 1729 loja din Madrid capătă numărul 50 (aşadar, la acea dată existau deja 49 de loji engleze). În acelaşi an a fost patentată Loja St.John of Jerusalem în Gibraltar (nr.51) şi a fost desemnat un Mare Maestru provincial pentru Saxonia de Jos. În 1730 se înfiinţează o lojă în Bengal, India şi capătă numărul 72, iar Daniel Coxe e numit Mare Maestru provincial pentru New York, New Jersey şi Pennsylvania. Deşi nu e limpede cât de eficienţi au fost aceşti Mari Maeştri provinciali, dinamica apariţiei lojilor, observabilă prin numărătoarea lor, rămâne de-a dreptul impresionantă. Marea Lojă din Londra va înfiinţa o entitate în Franţa, înainte de 1732 şi în Germania, la Hamburg, în 1733. Loja germană avea deja nr.126. Apoi, până în 1750, englezii întemeiază loji în întreaga Europă Occidentală şi Centrală, în Turcia, în Rusia şi în mai multe state nord-americane. Răspândirea Masoneriei prin englezi este ameţitoare.

Trebuie să ne amintim că în această perioadă începe conflictul cu Vaticanul, care se concretizează în anul 1738 prin apariţia enciclicei In eminenti apostolatus specula, prin care Papa Clement al XII-lea a condamnat prima oară Franc-Masoneria. Ostilitatea Vaticanului va îngreuna procesul de difuziune masonică, dar nu decisiv – căci la sfârşitul anului 1750 numărul lojilor engleze trecuse de 210.

Perioada este săracă în surse interne (adică în literatură produsă sub controlul entităţilor masonice). Unii autori deplâng acest lucru, observând că arhivele Marii Loji au lacune importante, căci nici măcar munca de secretariat nu era bine organizată în epocă. Totuşi, să nu uităm că acum apar două monumente ale literaturii masonice: Constituţiile lui Anderson din 1723 şi 1738. Cu toate anacronismele şi erorile lor – sunt contestate mai ales Constituţiile din 1738 – cele două lucrări ale teologului scoţian James Anderson vor stabili caracterul inconfundabil al Franc-Masoneriei engleze: legătura ei strânsă cu tradiţia, ataşamentul faţă de lojile albastre (e vorba despre lojile care practicau ritualurile primelor trei grade), capacitatea de reformare a lumii, spiritul de conservare a identităţii. Această păstrare şi valorificare a trecutului masonic real nu va fi o operaţiune uşoară. Epoca era însetată de pompă nobiliară şi aventuri oculte. Puternice disensiuni – vom vedea curând – afectează chiar structura Masoneriei engleze. Dar ea are puterea de a-şi reveni. Şi-a folosit apoi experienţa în favoarea tuturora, elaborând aşa-numitele criterii de regularitate, un ansamblu de principii ce definesc legătura unei entităţi cu Masoneria autentică. Îndreptăţirea Marii Loji Unite din Anglia de a elabora criterii de regularitate pentru întreaga lume trebuie căutată tocmai în această perioadă: nu numai în activitatea practică (crearea şi expansiunea Marii Loji din Londra), ci şi în efortul de standardizare şi perfecţionare a regulamentelor (Constituţiile lui Anderson). Aşadar, în chestiunea surselor interne putem rosti fără ezitare: non multa, sed multum.

Sursele externe sunt (şi de astă dată) mai bogate, provenind în special din aşa-zisa literatură antimasonică. Încă nu apăruse o literatură antimasonică în interiorul Bisericii catolice, deşi, prin bula In eminenti, se pun acum bazele acestui fenomen. Contestatarii erau, în general, entităţi concurente, cunoscute şi sub denumirea de societăţi paramasonice (vezi termenul). Numărul lor, în Anglia vremii, uimeşte: 1.Philo-Musicæ et Architecturiæ Societas Apolloni, cunoscută sub numele de Masoni Apolonieni; 2.Masoni Antediluvieni; 3.Masoni de Onoare (Honorary Masons); 4.Masoni Adevăraţi (Real Masons); 5.Masoni Moderni; 6.Masoni Jalnici şi Calici (Scald Miserable Masons!); 7.Nobilul Ordin al Masculilor (The Noble Order of Bucks); 8.Ordinul Gregorienilor şi 9.Anticul Ordin Nobil al Gorgomonelor. Ultimele trei nu pretindeau că ar avea vreo legătură cu Masoneria. Tactica tuturor acestora, ca şi a altor antimasoni, a fost de a publica secretele Fraternităţii, în special ritualurile. Dintr-un asemenea efort s-a născut o lucrare celebră: Masonry Dissected, de Samuel Pritchard. Cartea, apărută în anul 1730, cuprinde o antologie aproape completă de ritualuri ale celor trei grade, inclusiv partea de instrucţie masonică. Ea demonstrează, printre altele, emergenţa celui de-al treilea grad în Masoneria albastră. Valoarea documentară a lucrării lui Pritchard este deosebită astăzi, căci conservă ritualuri vechi, care altminteri s-ar fi pierdut. Ea a avut, deasemeni, un impact cert în epocă, deoarece este singura operă a perioadei care provoacă un răspuns masonic. Răspunsul a fost redactat în acelaşi an de Martin Clare şi s-a intitulat Defence of Masonry (Apărarea Masoneriei). Clare era un intelectual erudit de formaţie clasică, bun cunoscător al Eneidei. Pasiunea lui pentru literatura şi metafizica antică transpare cu putere în Defence of Masonry. Autorul, care – atenţie! – vorbea în numele Marii Loji din Londra, susţine că Masoneria ar fi, în fond, un epigon al unei pretinse doctrine sincretice vechi ce combina ocultul cu filosofia, ştiinţa şi religia. El invocă zeităţi precum Isis şi Minerva, ghicitoarea Sfinxului, pe Harpocrate şi Pitagora (acesta din urmă cu bun temei!), misterele Egiptului, esenienii, cabaliştii şi druizii. Fără îndoială, Martin Clare făcea parte din tradiţia rozicruciană a Masoneriei, cea totdeauna gata să alunece în hermetism, magie, alchimie şi ocultism. Apariţia lui pe post de apărător oficial al Fraternităţii nu este însă o întâmplare. Martin Clare a fost un exponent demn al epocii sale.

Secolul al XVIII-lea masonic este bântuit de obsesii cavalereşti şi aventuri hermetice şi oculte. Din această bântuire se iveşte cascada de grade înalte şi se structurează un număr record de rituri, majoritatea fiind, de fapt, ordine cavalereşti. În istorie, întemeierea gradelor înalte şi a riturilor ce le structurau este pusă pe seama celebrului discurs al Cavalerului de Ramsay ţinut în anul 1737 în cadrul Lojii Louis d’Argent din Paris. Acest cavaler scoţian iniţiat într-o lojă engleză dezvăluie o altă latură a istoriei masonice, cea cavalerească. El îi pomeneşte pe cruciaţi (de fapt templieri, dar Ramsay nu le pronunţă public numele), apoi pe ioaniţi. Imediat mai departe invocă localitatea Kilwinning, unde se află celebra abaţie scoţiană considerată în tradiţia secretă un loc de refugiu al cavalerilor templieri. Trebuie să subliniez că oraţia lui Ramsay nu este lipsită de fundament istoric; dar prin reliefarea excesivă a relaţiei nobiliare şi cavalereşti, în dauna esenţei de breaslă, a produs, în Europa continentală, o fervoare a cavalerismului ocult. Acum se ivesc legendele asociate gradelor înalte: o operă de ficţiune excepţională, o revoluţie în doctrina masonică, dar şi un pericol mortal pentru identitatea Fraternităţii. În această perioadă Masoneria engleză are meritul de a    nu-şi uita tradiţia de breaslă şi de a pune accent pe lojile albastre (a primelor trei grade). Astfel, ea se înstrăinează faţă de fenomenul masonic continental, dar păstrează un echilibru necesar. Oricum, ca istoric, nu mă pot opri de a observa rolul ieşit din comun pe care doi scoţieni l-au avut în această epocă: James Anderson statuează felul de a fi al Masoneriei engleze, iar Cavalerul de Ramsay – felul de a fi al Masoneriei continentale!

Lupta Anticilor cu Modernii

Totuşi, nu trebuie să credem că totul mergea bine în Franc-Masoneria engleză. După condamnarea papală din anul 1738, numeroşi Fraţi au trădat secretele Societăţii. Prin urmare, Marea Lojă se vede nevoită să modifice sau să schimbe între ele parolele şi cuvintele de trecere ale gradelor. (Este interesant de remarcat, în context, că Marea Lojă a admis oficial gradul al treilea, cel de Maestru, abia în acest an, 1738!). De asemenea, se amplifică reacţia antibisericească, până la eliminarea Bibliei din ritual. În acest moment (1738 sau 1739) se pun bazele „marii schisme” ce va afecta Masoneria engleză. Un segment important al masonilor englezi refuză inovaţiile, în special eliminarea Cărţii Sfinte. Concomitent, conducătorii Marii Loji de după 1740 se pare că au fost incapabili ori dezinteresaţi, exemplul tipic fiind Byron (predecesorul genialului poet a ajuns Mare Maestru şi nu s-a implicat mai deloc în administrarea Marii Loji). Coil observă că, între 1742-1752, din 125-150 loji londoneze, 45 au fost radiate pentru neplata cotizaţiilor şi refuzul de a participa la structurile Marii Loji. Dar acesta nu e neapărat un semn al decăderii organizatorice, ci mai degrabă expresia schismei ce se instaura tot mai clar.

Originile acestei schisme, denumită şi cearta Anticilor cu Modernii, pot fi observate mai devreme chiar decât anul 1738. În anul 1726, un anunţ al paramasonilor intitulaţi Masoni Antediluvieni conţine următoarea frază: „There will be several Lectures on Ancient Masonry, [...] showing that Innovations have lately been introduced by the Doctor and some of the Moderns” (Se vor ţine câteva conferinţe despre Masoneria Antică, [...] arătând că recent Doctorul şi unii dintre Moderni au făcut inovaţii). Doctorul era Jean Théophile Desaguliers (vezi numele), personaj celebru al istoriei Masoneriei, fiu de pastor hughenot emigrat în Anglia şi ajuns actant major al Marii Loji din Londra. Asocierea lui cu mişcarea Modernilor ar putea fi explicată prin ura faţă de Biserica romano-catolică; dar rămâne oricum ciudată. Din pricina acestei fraze a Masonilor Antediluvieni, mai mulţi istorici, printre care şi R.Comănescu (în Franc-Masoneria. O nouă viziune asupra istoriei lumii civilizate, vol.I, Ed.Europa Unită, 2001), pun începuturile cerţii dintre Antici şi Moderni în jurul anului 1725.

Relaţia dintre entităţile masonice ale sec. al XVIII-lea şi marea tradiţie a Franc-Masoneriei i-a preocupat de timpuriu pe englezi. Încă din data de 24 iunie 1723, o rezoluţie a Marii Loji din Londra stabileşte That it is not in the power of any person or body of men to make any Alteration or Innovation in the Body of Masonry without the Consent first obtained of the Annual Grand Lodge (că nu este în puterea nici unei persoane sau grupări de a face vreo modificare sau inovaţie în Corpul Masoneriei fără consimţământul prealabil al Adunării anuale a reprezentanţilor Marii Loji). Ulterior, William Preston va întări această interdicţie, în sensul că va contesta dreptul Adunării anuale de a opera vreo schimbare în Masonerie. Iniţiativa lui e respectată astăzi de toate entităţile masonice regulare din lume. Totuşi, în 1723 aceste schimbări au fost permise, mai ales că nimeni nu ştia cu precizie ce se înţelege prin Corpul Masoneriei. Mişcarea Modernilor a inovat masiv, ajungând până la respingerea Bibliei din ritual. Prin aceasta, ea seamănă cu doctrinele zise liberale, agnostice sau de stânga ale Masoneriei europene de mai târziu. Dar, spre deosebire de aceste doctrine de stânga, Modernii englezi sunt foarte preocupaţi de onorurile nobiliare şi de bunăstarea materială. În anul 1787 ei reuşesc să-l iniţieze pe Prinţul de Wales (moştenitorul tronului) şi pe ceilalţi cinci băieţi ai regelui George al III-lea, iar în anul 1790 Prinţul de Wales e ales Mare Maestru. La acea dată, Marea Lojă Modernă avea o tradiţie a Marilor Maeştri aleşi din înalta nobilime. Cealaltă preocupare majoră a acestei Mari Loji Moderne a fost instaurarea disciplinei masonice, subiect de-a dreptul inepuizabil. Din documentele vremii constatăm tot felul de abateri: neplata cotizaţiilor, iniţieri iregulare, divulgări de secrete, lipsă de activitate, vânzări de patente, chiar şi întemeierea unor loji în puşcării! La care se adaugă, după anul 1751, afilierea la Marea Lojă Antică. Deşi unii autori acuză conducătorii Marii Loji Moderne de dezinteres faţă de obedienţele aflate în afara Londrei, este clar că organizaţia prosperă din nou după anul 1750 şi stabileşte relaţii cu câteva Mari Loji din străinătate (Franţa 1768, Ţările de Jos 1770, Scoţia 1782, Suedia 1799). Marea Lojă Modernă şi-a publicat propriile sale Constituţii în 1767 şi în 1784 (această ultimă ediţie fiind redactată de John Noorthouck), dar a produs şi o interesantă literatură masonică, ai cărei corifei rămân Preston (Illustrations of Masonry, 1772) şi Hutchinson (Spirit of Masonry, 1775). Totuşi, eu cred că una din cele mai impresionante realizări ale sale a rămas construirea marelui Templu masonic cunoscut sub denumirea Freemasons’ Hall. Evenimentul s-a petrecut între anii 1775-1776 şi a presupus un uriaş efort financiar (Marea Lojă Modernă a reuşit să-şi achite datoriile abia în anul 1799!).

Rivalii Modernilor, Anticii, se constituie ca Mare Lojă pe data de 17 iulie 1751 (data este incertă). Totuşi, încă din anul 1746 apăruse gradul Royal Arch (vezi denumirea), al cărui scop este tocmai întărirea tradiţiei biblice, prin întărirea relaţiei cu Dumnezeu şi cu Templul lui Solomon. Royal Arch este – interesant! – o inovaţie, dar o inovaţie antimodernă, adică o inovaţie care contracarează inovaţiile Modernilor.

Marea Lojă Antică a fost constituită de masoni irlandezi aflaţi în Londra. Aceştia nu fuseseră niciodată afiliaţi Marii Loji din Anglia. Precum a arătat Henry Sadler (Masonic Facts and Fiction, 1887), din primii opt membri fondatori ai Marii Loji Antice, şapte sunt irlandezi iniţiaţi în Dublin; iar din primii o sută, 72 sunt de naţionalitate irlandeză. Evenimentul a avut loc la hanul Turk’s Head din cartierul londonez Soho. Au participat reprezentanţii a şase loji, numerotate de la 2 la 7 (nr.1 nu s-a acordat niciodată). Este interesantă concepţia asupra noţiunii de Mare Lojă. Modernii considerau drept membri ai Marii Loji: Marele Maestru, Marii Ofiţeri, Venerabilii şi Supraveghetorii lojilor componente. Anticii, în schimb, considerau că Venerabilii lojilor fondatoare (nr.2-7) au dreptul să funcţioneze, simultan, ca Mari Maeştri.

Trebuie subliniat că Marea Lojă Antică este o entitate nouă, iar Marea Lojă Modernă este continuatoarea Marii Loji din Londra de la 1717. Anticii se denumeau The Most Ancient and Honorable Fraternity of Free and Accepted Masons, according to the Old Institutions (Foarte Antica şi Onorabila Fraternitate a Masonilor Liberi şi Acceptaţi, conform cu Vechile Instituţii), iar Modernii: The Most Ancient and Honorable Society of Free and Accepted Masons, under the Constitution of England (Foarte Vechea şi Onorabila Societate a Masonilor Liberi şi Acceptaţi, conform Constituţiei Angliei). Faptul că unii îşi ziceau Fraternitate, iar alţii Societate este mai mult un dar al sinonimelor; mi se pare mai interesant, însă, că Anticii se revendicau de la Vechile Instituţii, pe când Modernii pomeneau doar de Constituţie, un text ce putea fi oricât schimbat. Unii autori au numit Marea Lojă Antică: Marea Lojă Atholl, deoarece doi duci de Atholl, tată şi fiu, i-au fost Mari Maeştri timp de 33 de ani.

Marea Lojă Antică va prospera şi ea, deşi va avea mai puţini membri decât Modernii. În anul 1771, de pildă, existau 197 loji antice faţă de 339 moderne. Din anul 1772 Anticii realizează o alianţă foarte strânsă cu Marile Loji din Scoţia şi Irlanda, atât de strânsă (Ducele de Atholl a fost, simultan, Mare Maestru al Scoţiei şi al Anticilor!), încât mulţi autori vorbesc despre cele trei Mari Loji ca alcătuind împreună Masoneria Antică. Oricum, este limpede că toate cele trei Mari Loji profesau aceleaşi principii, iar acest lucru a întărit remarcabil poziţia Anticilor în istoria Franc-Masoneriei. Principalul reprezentant al mişcării antice este, indiscutabil, Laurence Dermott (vezi numele), Mare Ofiţer şi autorul celebrei lucrări Ahiman Rezon (vezi denumirea), Constituţia Marii Loji Antice (prima ediţie s-a tipărit în anul 1756). În anul 1771, Dermott a fost numit Mare Maestru adjunct, ceea ce l-a propulsat, practic, la rangul de conducător efectiv al Marii Loji Antice, căci la acea dată Anticii începuseră să procedeze precum Modernii: îşi alegeau un Mare Maestru din înalta nobilime, iar greul administraţiei cădea pe umerii adjunctului acestuia. Perioada conducerii lui Dermott s-a dovedit strălucită: în anul 1789 Marea Lojă Antică avea în componenţă 258 loji, mai puţine (încă) decât Modernii, dar în teritoriile americane dobândise preponderenţă. Anticii posedau numeroase loji militare, iar acestea le răspândeau doctrina oriunde pleca armata britanică. Balanţa se înclina în favoarea lor, iar ei erau conştienţi de asta. De aceea, Anticii au instituit o taxă suplimentară de o guinee (substanţială în epocă) pentru orice Modern care dorea să li se alăture. La vremea respectivă, mai precis în anul 1777, Modernii trecuseră printr-o nouă scindare, datorată lui William Preston, care s-a despărţit de ei.

Totuşi, anumite evenimente au fost trăite similar de ambele entităţi masonice engleze. Este vorba despre modificările legislative ale regelui George al III-lea şi despre atentatul de la Drury Lane. Modificările legislative au apărut în anul 1797 şi vizau situaţia societăţilor secrete care cer membrilor lor să presteze un jurământ neautorizat prin lege. Acestea erau interzise. Deşi în lege s-a introdus o excepţie clar formulată ce viza Franc-Masoneria, iniţiativa lui George al III-lea e considerată ostilă de majoritatea autorilor francmasoni. Poate că însuşi regele a avut oarece temeri, deoarece în anul 1800, după tentativa de asasinat din teatrul Drury Lane, se pare că i-a bănuit pe masoni. Aşadar, în acelaşi an, Contele de Moira din partea Modernilor şi Ducele de Atholl din partea Anticilor au redactat o declaraţie de loialitate faţă de monarhie.

La vremea respectivă, cele două mari entităţi engleze aveau deja gânduri serioase de reconciliere. Încă din anul 1794, Marii Maeştri adjuncţi ai Anticilor şi Modernilor redactaseră un memoriu către Ducele de Kent, unde se exprima speranţa împăcării. Precum vom vedea curând, Ducele a luat în serios această speranţă. Motivele care i-au adus pe rivali pe cărarea păcii sunt complexe. Unii autori scot în evidenţă faptul că marea masă a masonilor englezi nu ţinea cont de rivalitatea dintre Marile lor Loji. Se organizau frecvent procesiuni comune, se mergea în comun la biserică. Totuşi, cel puţin din partea Anticilor, diferenţele fuseseră clar trasate. Ahiman Rezon, ediţia a doua (din 1764) afirmă următoarele: singura Masonerie universală este cea a Anticilor; niciun Antic nu are voie să-şi comunice secretele unui Modern (Modernii puteau să-şi comunice secretele Anticilor); se organiza un sistem de comunicare, folosind două echere şi un ciocan, cu ajutorul căruia doi Antici pot comunica unul cu altul în prezenţa unui Modern fără ca acela să-şi dea măcar seama că sunt francmasoni (e vorba despre alfabetul masonic; loviturile de ciocan sunt reprezentate grafic prin puncte, iar echerele – prin unghiuri drepte); niciun Modern nu poate accede la gradul Royal Arch fără a trece prin ceremonia antică. Gradul Royal Arch a fost, de altminteri, un mare succes al Anticilor. Atât de mare, încât Modernii l-au acceptat, deşi nu l-au recunoscut! În anul 1765, Marea Lojă Modernă a organizat un Mare Capitul Royal Arch şi, vorba lui Coil, se spune că erau mai mulţi masoni Royal Arch la Moderni decât la Antici. Acelaşi text din Ahiman Rezon conţine însă şi o precizare foarte importantă în viitorul proces de reconciliere: Modernii din anul 1764 nu sunt vinovaţi de inovaţiile care le-au alterat viaţa masonică, deoarece acele inovaţii se produseseră cu o generaţie mai devreme.

Un alt motiv invocat pentru împăcare ar fi fost legislaţia ostilă a lui George al   III-lea. Fără îndoială, cele două legi, din 1797 şi 1799, au produs nelinişte printre francmasoni şi au rolul lor în a-i determina să-şi strângă rândurile. Dar procesul de reunificare – precum am văzut mai sus – se pregătea încă din anul 1794, aşadar înainte de declanşarea problemei legislative.

Eu aş adăuga, printre motivele puternice, conştiinţa masonilor englezi. Să nu uităm că în anul 1789 a izbucnit Marea Revoluţie franceză, eveniment unde Masoneria europeană s-a implicat din plin. Această implicare a Masoneriei europene a provocat puternice probleme de conştiinţă masonilor englezi, deoarece s-a făcut împotriva legilor unui stat şi împotriva unei monarhii. Dintr-odată, tentaţia de a inova a Modernilor nu mai părea atât de inocentă ca la început. Trebuie să admitem că mult discutatele legi ale lui George al III-lea provin dintr-o nelinişte justificată. Pe de altă parte, atitudinea Modernilor în ultimele două decenii ale sec. al XVIII-lea se schimbase, aş zice, profund. Ei recunoşteau tot mai vizibil faptul că Anticii au dreptate şi resimţeau ca pe o culpă abaterile de la marea tradiţie masonică. Convertirile Modernilor în Antici sunt tot mai frecvente; am văzut deja că Marea Lojă Antică instituise o taxă specială pentru asemenea cazuri. Aşadar, din punct de vedere doctrinar, procesul de reconciliere nu a presupus vreo negociere, ci a însemnat revenirea Modernilor la practica rituală a Anticilor. Marea Lojă Modernă va accepta structura ritualurilor tradiţionale; va accepta ceremonii la care renunţase, precum cele de instalare a lojilor şi a Venerabilului; va accepta demnitatea de Diacon; va accepta până şi inovaţiile Anticilor, precum gradul Royal Arch.

Procesul de reconciliere se derulează la începutul sec. al XIX-lea. În anul 1801, Marea Lojă Modernă îl numeşte printre Marii săi Stewarzi (demnitate foarte importantă la Moderni) pe Thomas Harper, care era Mare Maestru adjunct al Marii Loji Antice. Totuşi, lucrurile nu merg atât de uşor pe cât se spera; de aceea, în anul 1803, Thomas Harper e radiat de Moderni, iar cearta reînvie. Şase ani i-au trebuit Marii Loji Moderne ca să-şi ia inima în dinţi. În data de 12 aprilie 1809, ea emite următoarea rezoluţie: That this Grand Lodge do agree in Opinion with the Committee of Charity that it is not necessary any longer to continue in Force those Measures which were resorted to, in or about the year 1739 respecting irregular Masons and do therefore enjoin the several Lodges to revert to the Ancient Land Marks of the Society ( Prin care această Mare Lojă e în consens cu Comitetul de Caritate că nu mai e necesar să se continue în forţă acele măsuri care au fost iniţiate la sau în preajma anului 1739 privind Masonii iregulari şi prin urmare ordonă diferitelor Loji să se întoarcă la vechile landmarkuri ale Societăţii). Care erau cu precizie acele vechi landmarkuri (vezi cap. Principii, art. Landmark-uri) nu se ştie exact; de altminteri problema nu e lămurită clar nici astăzi. Dar întoarcerea la vechile landmark-uri este o expresie ce va căpăta notorietate în Franc-Masonerie, desemnând respectarea marii tradiţii şi, implicit, regularitatea. Originea ei s-ar putea găsi în acel comunicat al Marii Loji Moderne.

Formarea Marii Loji Unite a Angliei

În septembrie 1809, Anticii refuză să numească un comitet pentru realizarea unirii; dar Modernii par hotărâţi să meargă înainte. Pe 26 octombrie ei constituie o Lojă for the purpose of ascertaining and promulgating the Ancient Land Marks of the Craft (cu scopul de a stabili şi de a promulga Vechile Landmarkuri ale Breslei). Aceasta se va numi Loja Promulgării şi va funcţiona până în februarie 1811. În luna martie 1810, în fine, Anticii acceptă crearea unui comitet pentru reunificare. În 1813, Marii Maeştri ai Anticilor şi Modernilor demisionează (cu premeditare), în locul lor fiind aleşi doi duci cu sânge regal, care erau fraţi: Ducele de Sussex la Moderni şi Ducele de Kent (cel care primise memoriul din 1794) la Antici. Cei doi fraţi vor realiza efectiv reunirea celor două Mari Loji.

Semnarea actului a avut loc pe 23 noiembrie 1813, la Freemasons’ Hall (să notăm, pentru exactitate, că Ducele de Sussex  n-a fost primit de Antici până când nu s-a iniţiat după ceremonia antică, într-o cameră alăturată!).

Iată începutul istoricului act de reunificare: ARTICLES OF UNION BETWEEN THE TWO

GRAND LODGES OF ENGLAND/  In the Name of God, Amen./  The Most Worshipful, His Royal Highness Prince Edward, Duke of Kent and Strathearn, Earl of Dublin, Knight Companion of the Most Noble Order of the Garter and of the Most Illustrious Order of Saint Patrick, Field Marshal of His Majesty’s Forces, Governor of Gibraltar, Colonel of the First of Royal Scots Regiment of Foot and Grand Master of Free and Accepted Masons of England according to the Old Institutions; the Right Worshipful Thomas Harper, Deputy Grand Master; the Right Worshipful James Perry, Past Deputy Grand Master; and the Right Worshipful James Agar, Past Deputy Grand Master of the same Fraternity; for themselves and on behalf of the Grand Lodge of Freemasons of England according to the Old Institutions; being thereto duly constituted and empowered – on the one part;/   The Most Worshipful, His Royal Highness Prince Augustus Frederick, Duke of Sussex, Earl of Inverness, Baron Arklow, Knight Companion of the Most Noble Order of the Garter and Grand Master of the Society of Free and Accepted Masons under the Constituion of England; the Right Worshipful Waller Rodwell Wright, Provinvial Grand Master of Masons in the Ionian Isles; the Right Worshipful Arthur Tegart, Past Grand Warden, and the Right Worshipful James Deans, Past Grand Warden of the same Fraternity; for themselves and on behalf of the Grand Lodge of the Society of Freemasons under the Constituion of England; being thereunto duly constituted and empowered – on the other part,/   Have agreed as follows:/   I. – There shall be, from and after the festival of Saint John the Evangelist next ensuing, a full, perfect and perpetual union of and between the two Fraternities of Free and Accepted Masons of England, above described; so as that, in all time hereafter, they shall form and constitute but one Brotherhood; and that the said community shall be represented in one Grand Lodge to be solemnly formed, constituted and held on the same day of the festival of Saint John the Evangelist next ensuing and from thenceforward for ever. (I. – Se va realiza, de la şi după următoarea sărbătoare a Sfântului Ioan Evanghelistul, o unire deplină, perfectă şi perpetuă între cele două Fraternităţi ale Masonilor Liberi şi Acceptaţi din Anglia, mai sus descrise; astfel ca, de acum înainte pentru totdeauna, ele să formeze şi să constituie o singură Fraternitate, şi ca numita comunitate să fie reprezentată de o singură Mare Lojă ce se va forma, constitui şi ţine în mod solemn în aceeaşi zi a următoarei sărbători a Sf.Ioan Evanghelistul şi de atunci înainte în veci.)/   II. – It is declared and pronounced that pure Ancient Masonry consists of three degrees and no more, viz. those of the Entered Apprentice, the Fellow Craft and the Master Mason (including the Supreme Order of the Holy Royal Arch). But this article is not intended to prevent any Lodge or Chapter from holding a meeting in any of the degrees of the Order of Chivalry, according to the Constitution of said Orders. (II. – Se declară şi se hotărăşte că adevărata Masonerie Antică e constituită din trei grade şi nu mai multe, adică Ucenic, Calfă şi Maestru Mason (inclusiv Supremul Ordin al Holy Royal Arch – Sfântul Arc Regal, e vorba despre arcul arhitectonic, n.m.). Dar acest articol nu are rolul de a împiedica vreo Lojă sau vreun Capitul de a organiza ţinute în orice grad al Ordinelor Cavalereşti, conform cu Constituţia acelor Ordine.)./   III. – There shall be the most perfect union of obligation, of discipline, of working the Lodges, of making, passing and raising, instructing and clothing brothers; so that but one pure, unsullied system, according to the genuine landmarks, laws and traditions of the Craft, shall be maintained, upheld and practiced throughout the Masonic world, from the day and date of the said union until time shall be no more. (III. – Va exista cea mai perfectă unire în îndatoriri, în disciplină, în lucrarea Lojilor, în iniţierea, pasajul, sporul de salariu, instrucţia şi ţinuta fraţilor; astfel încât numai un singur sistem pur, nealterat, conform landmarkurilor, legilor şi tradiţiilor originare ale Breslei să fie menţinut, sprijinit şi practicat în întreaga lume masonică, de la ziua şi data prezentei uniri până la sfârşitul timpului.).

Actul are, în întreg, 17 articole. Articolul IV prevedea că vor fi preluate şi recunoscute numai acele îndatoriri şi forme care au fost stabilite, folosite şi practicate de Breaslă din negura vremurilor (în engleză e utilizat sinonimul din timpuri imemoriale). Fraţii convin să cheme la ceremonia de reunificare reprezentanţi ai Marilor Loji din Scoţia şi Irlanda, pentru ca şi acele entităţi să afle structura ritualică admisă. Articolul V hotăra crearea Lojii Reconcilierii (Lodge of Reconciliation). Nouă Venerabili sau Venerabili din trecut urmau să fie numiţi de fiecare Mare Maestru cu sarcina de a participa la ţinutele lojilor pentru a le instrui în noua formulă ritualică admisă. Aceştia urmau să constituie Loja Reconcilierii, cu sarcina de a veghea la unificarea şi respectarea ritualului. Articolul VI prevedea ca, în ziua unirii (Sf.Ioan Evanghelistul), să se ţină alegerile pentru funcţia de Mare Maestru. El avea apoi dreptul să-şi numească Marii Ofiţeri. Numele noii Mari Loji va fi The United Grand Lodge of Ancient Freemasons of England (Marea Lojă Unită a Francmasonilor Antici din Anglia). Articolul VII prevedea alcătuirea Marii Loji. Făceau parte din Marea Lojă: Marele Maestru, Marii Ofiţeri (printre care fuseseră cooptaţi de la Moderni 12 Mari Stewarzi), Venerabilii şi Supraveghetorii tuturor lojilor componente, toţi Venerabilii din trecut care-şi încheiaseră mandatul înainte de unire, dar un singur Venerabil din trecut per lojă din cei care urmau să-şi încheie mandatul după unire. Articolul VIII se referea la numerotarea lojilor. Lojile nr.1 din fiecare Mare Lojă urmau să tragă la sorţi. Cea care trăgea nr.1 desemna automat numerotarea impară a celorlaltor loji foste în Marea sa Lojă. Cea care trăgea nr.2 desemna automat numerotarea pară. Articolul IX prevedea ca, în ziua unirii, după o rugăciune solemnă, toţi masonii să accepte public aceste Articole, iar, odată cu instalarea noului Mare Maestru, să se definitiveze şi sigiliul Marii Loji Unite, care urma să fie compus din elemente ale sigiliilor celor două Mari Loji reunificate. Articolul X descria regalia Marilor Ofiţeri. În alcătuirea ţinutei erau admise culorile albastru, alb, auriu. Articolul XI stabilea patru întâlniri anuale ale Marii Loji (prima miercuri din martie, iunie, septembrie şi decembrie), precum şi taxele datorate de lojile componente. Articolul XII stabilea data alegerilor anuale în prima miercuri a lunii septembrie, iar instalarea ofiţerilor în ziua Sf.Ioan Evanghelistul. Articolele XIII şi XIV se întorceau la problema unităţii şi purităţii ritualului. Membrii Lojii Reconcilierii aveau datoria să viziteze toate lojile componente. Acestea nu puteau primi noua patentă (cu sigiliul Marii Loji Unite) decât după ce Maeştrii vizitatori certificau conformitatea lucrărilor cu noul ritual. Articolele XV şi XVI prevedeau ca proprietăţile celor două Mari Loji reunificate să-şi păstreze destinaţiile şi scopurile originare. Articolul XVII se referea la necesitatea redactării unei noi Constituţii masonice.

Ceremonia oficială de reunificare a avut loc la data de 27 decembrie 1813 şi s-a desfăşurat (desigur) în Freemasons’ Hall. Noua Mare Lojă şi-a luat numele convenit: The United Grand Lodge of Ancient Freemasons of England. Această entitate este considerată astăzi loja-mamă a lumii. Articolele Unirii au fost depuse solemn în Chivotul Legământului (care avea forma din gradul Royal Arch), cei doi Mari Maeştri au aplicat Echerul, Nivela şi Firul cu Plumb, iar Chivotul a fost consacrat cu grâu, vin şi untdelemn.

Până în momentul unirii, Modernii patentaseră 641 de loji, iar Anticii, 359. Dar, cu ocazia constituirii Marii Loji Unite, o parte din acestea îşi abătuseră coloanele, iar 261 au fost radiate, astfel încât noua entitate va porni la drum cu 647 de loji componente (un număr, oricum, impresionant). La propunerea Ducelui de Kent, Mare Maestru a fost ales fratele său, Augustus Frederick, Duce de Sussex. Acesta va veghea cu voinţă de fier la respectarea articolelor din Actul de Unire.

Tragerea la sorţi pentru stabilirea numerotării lojilor a fost defavorabilă Modernilor şi, în acest fel, a produs o nedreptate istorică: Loja Antiquity, nr.1 la Moderni şi una din cele patru loji fondatoare de la 1717 (era fosta Lojă Goose and Gridiron) a căpătat nr.2; iar Loja Rummer and Grapes, nr.2 la Moderni şi, aşijderi, una din cele patru loji fondatoare, a căpătat automat nr.4.

Elaborarea noului ritual nu va fi o muncă atât de uşoară pe cât s-a sperat; şi nici atât de consensuală. Loja Reconcilierii şi-a încheiat lucrarea pe data de 20 mai 1816, iar în septembrie, acelaşi an, va fi dizolvată. Marea Lojă Unită a decis înfiinţarea mai multor loji de instrucţie, cu rolul de a implementa şi a supraveghea ritualul. Acestea sunt: Loja de instrucţie Stability, deschisă în 1817; Loja Perseverării (Lodge of Perseverance), înfiinţată pe 26 ianuarie 1818; şi Loja de îmbunătăţire Emulation (Emulation Lodge of Improvement), deschisă în 1823. Aceasta din urmă, prin William Williams, este autoarea celebrului Rit Emulation, care este la ora actuală Ritul favorit în Marea Lojă Unită. Dar şi Loja Stability, prin Samuel Hemming, a produs un Rit, Ritul Stability. Pe lângă acestea, au mai apărut şi sunt în uz la englezi Riturile Logic, West End, Oxford, Bristol, Universal şi North London. Samuel Hemming, fostul Prim Mare Supraveghetor al Modernilor şi fostul Venerabil al Lojii Reconcilierii, a reuşit să impună schimbarea ceremoniei de deschidere a lucrărilor, printre altele schimbând patronii spirituali ai lojilor. De la el pornind, acestea nu mai sunt dedicate Sfinţilor Ioan (Botezătorul şi Evanghelistul), ci regelui Solomon. Astfel, cu un ultim efort şi în ciuda spiritului Actului de Unire, Modernii reuşeau să mai îndepărteze puţin Fraternitatea de creştinism.

Astăzi s-a stabilit că Marea Lojă Unită a atins întinderea teritorială maximă în anul 1930; scăderea de după acea dată datorându-se decolonizării şi transformării multora din Lojile ei Provinciale în Mari Loji autonome. În anul 1931, anuarul intitulat Masonic Yearbook vorbea despre 5228 de loji componente, din care 1102 în Londra, 2739 în restul teritoriului englez, 642 în colonii şi restul loji militare. În planul doctrinar, Marea Lojă Unită din Anglia a moştenit – meritat? – întregul prestigiu al Marii Loji York, ceea ce îi va permite să se autointituleze loja-mamă a lumii şi să elaboreze aşa-numitele principii fundamentale de recunoaştere a regularităţii masonice. Principiile apar în public pentru prima oară pe data de 4 septembrie 1929,  într-o listă de opt Articole care au rămas neschimbate până azi şi care se retipăresc anual, în Anuarul editat de Marea Lojă Unită.

În anul 2000, Marea Lojă Unită avea 8651 de loji cu 326659 membri. Din anul 1967 până acum, Marele Maestru este un prinţ de sânge regal, fiu de mason, Edward George Nicholas Paul Patrick, duce de Kent.