Masoneria si mentalitatea Est-Europeana

Reconstrucţia Masoneriei în ţările est-europene s-a dovedit un proces complex, încă în desfăşurare, cu diferite grade de reuşită. România este, aici, cea mai frumoasă poveste de succes. Prezintă toate turbulenţele fenomenului, a traversat toate dificultăţile, inclusiv o lungă şi dificilă perioadă de regularizare, dar este un succes evident, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ.

Marea Lojă Naţională din România e din ce în ce mai puternică, sporindu-şi numărul membrilor, dar şi calitatea lucrărilor. Diversitatea lucrărilor masonice creşte aproape spectaculos. Unele derivă din strategii ale Marii Loji, dar altele sunt înfăptuiri ale lojilor individuale, ori ale unui grup de loji, arătând că membrii lor sunt dispuşi să lucreze mai mult decât li se solicită în mod oficial. Faptul acesta demonstrează entuziasm, dedicare, dorinţă de a participa, dorinţă şi capacitate de a produce valoare. Din atare perspectivă, Masoneria a luat-o înaintea societăţii româneşti şi putem aprecia că devine o forţă a progresului.

Povestea Francmasoneriei regulare contemporane româneşti poate fi percepută drept cea mai bună punere în operă a rolului pe care Fraternitatea e de aşteptat să-l aibe în ţările fost comuniste din Estul Europei. Aici, în Europa orientală, Francmasoneria joacă un rol pe care nu mai e nevoie să-l performeze în Occident: modelarea mentalităţii.

Declaratia Universala a Drepturilor OmuluiAstăzi mentalitatea masonică a penetrat şi a transformat atât de profund mentalitatea lumii civilizate, încât frecvent e greu să mai facem vreo deosebire. Există foste mari areale masonice care par să se stingă în mod natural, prin îmbătrânire liniştită, tocmai pentru că mentalitatea masonică a devenit mentalitatea de uz curent. Produsele cele mai cunoscute ale acestei mentalităţi sunt democraţia modernă şi Drepturile omului; însă noi trebuie să înţelegem timpuriul lor, adică modul-de-a-fi care le-a generat.

Mentalitatea masonică se caracterizează printr-un principiu fundamental şi printr-un set de valori obligatorii.

Principiul fundamental este fapta bună, adică trecerea în faptă a comandamentelor divine, operarea în concretul lumii. Acest principiu se exprimă simbolic prin combinarea triunghiului divin (cu vârful în sus) închipuit prin compas cu triunghiul materiei (cu vârful în jos) închipuit prin echer.

Valorile obligatorii sunt libertatea, egalitatea, caritatea, toleranţa şi geometria.

Libertatea este o formă a singurătăţii – şi anume, acea singurătate care permite unei existenţe gregare să devină persoană unică. Vorbim aşadar despre o singurătate ontologică, înscrisă în codul stării-de-a-fi a omului, deoarece fiecare om este unic. Privat de libertate, omul se alienează, adică este atacat în chiar ontologia sa, în natura lui de existenţă unică şi irepetabilă. De aceea putem observa o veritabilă galerie a alienării în societăţile totalitare şi în puşcării.

Egalitatea trebuie formulată din perspectiva lui Dumnezeu, bine descrisă în versetul Matei 5;45: „[…] El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. Dumnezeu, aşadar, îi tratează în mod egal pe toţi oamenii, chiar dacă ei nu sunt deloc egali. Egalitatea vorbeşte despre puterea de a-i trata în mod egal pe oamenii care sunt atât de diferiţi.

Caritatea este una din valorile cele mai puţin înţelese, deoarece în majoritatea limbilor moderne ea se confundă cu milostenia. Termenul caritate vine de la un cuvântul latin caritas, atis, ce traduce grecescul agape, dragostea divină, iubirea supremă, necondiţionată, nemărginită, transfiguratoare. Această iubire supremă e, în realitate, valoarea invocată în Masonerie, din care a rămas, ca o amintire, termenul agapă, binecunoscut tuturor Fraţilor.

Toleranţa este, iarăşi, una din valorile cele mai puţin înţelese azi, deoarece semnificaţia actuală se referă la a-l tolera pe aproapele tău. La origine, însă, în vechile documente masonice ale sec. al XVIII-lea, toleranţa se referea la propria persoană, descriind limita până unde cineva îşi putea permite să greşească. Această valoare avea şi o expresie simbolică geometrică: un cerc cu centrul marcat printr-un punct. Circumferinţa cercului delimita, simbolic, marginea până unde persoana avea voie să se rătăcească, adică să comită eventuale greşeli, the boundary line of his conduct, precum scrie în cartea de ritualuri Webb-Preston (1797) [1]. Astfel, toleranţa supraveghea libertatea, nepermiţându-i să devină, precum s-a zis, „acoperământ al răutăţii” [2].

Laolaltă, libertatea, egalitatea, caritatea şi toleranţa alcătuiesc marele aliaj numit fraternitate.

Echerul si compasulGeometria, a cincia artă liberală, este o valoare nu numai din punct de vedere epistemologic, ci şi axiologic, deoarece rămâne ştiinţa cea mai opusă haosului, dedicată esenţial formării şi stabilizării. Ea are ca principiu adevărul şi calităţi precum raţionalitate, eleganţă, ordine, claritate, armonie, pe care le regăsim ca deziderate în acţiunea masonică. Geometria este o valoare atât de importantă, încât e singura care ajunsese, în textele vechi, sinonimul perfect al termenului Masonerie.

Dacă ne uităm la straturile de adâncime ale mentalităţii occidentale contemporane, vom recunoaşte influenţa şi opera mentalităţii masonice. Ceea ce numim astăzi „mentalitate occidentală” sau „mentalitate europeană” se bazează pe mentalitatea care a reuşit să câştige teribila încercare a celui de-al doilea război mondial, în Europa Occidentală. Se întemeiază pe valorile democraţiei moderne, pe Carta Drepturilor Omului şi pe dezvoltarea unui sentiment naţional de apartenenţă la cultura universală. Este o mentalitate urbană, sensibilă la avantajele economice, valorizând viaţa umană, impregnată de morala creştină şi de cea umanistă, multiculturală, încurajând deopotrivă munca şi plăcerea.       

În ceea ce priveşte mentalitatea est-europeană, apar câteva particularităţi interesante. Într-un articol intitulat The Eastern European Mentality Problem [3], analista politică Helene Ryding (pseudonimul lui Margaret Kosmyryk) identifica mentalitatea est-europeană ca o rezistenţă la schimbare, o tendinţă către sabotajul pasiv, diferendul în legătură cu ceea ce este important în viaţă (îmbogăţirea rapidă, occidentalizarea rapidă, sau conservatorismul celor ce pretind că nu vor să arunce şi copilul odată cu apa din copaie), aşteptarea ca statul/autoritatea centrală să rezolve problemele fiecăruia, lipsa de curaj în a avea opinii personale, dorinţa de a obţine banii înainte de a şti concret ce să faci cu ei, schizoidie socială (domină personalităţile care sunt capabile să se descurce singure, alături de personalităţi infantile, incapabile să-şi asume responsabilităţi la locul de muncă). Tabloul acesta, care descrie o mentalitate bolnavă, conflictuală, lipsită de repere credibile, dominată de violenţele şi spaimele fazelor sălbatice ale capitalismului se presupune că ar aparţine oamenilor formaţi sub regimul comunist. Nu e complet şi e oarecum dezechilibrat în defavoarea aspectelor pozitive, dar, atât cât e, descrie bine o parte din problemele reale ale mentalităţii est-europene post-comuniste.

Mentalitatea est-europeană e realmente în suferinţă şi are urgent nevoie de modele. Oamenii formaţi sub comunism au nevoie de modele pentru a se vindeca, iar tinerii au nevoie inerentă de modele.

Istoria ne-a arătat cât de dramatic, dar, până la urmă, eficient, s-a descurcat mentalitatea masonică în ultimii 300 de ani în Apusul şi Centrul Europei, contracarând şi, în final, vindecând asemenea tare, creând modele, generând soluţii viabile. Mentalitatea masonică este reparatorie şi ziditoare prin natura ei, de aceea nu văd de ce nu ar opera la fel de eficient şi în Estul Europei, cu condiţia să i se permită să opereze.

Stelios Ramfos

Stelios Ramfos

Pe de altă parte, în ţările răsăritene ortodoxe – şi mă refer acum în special la Balcani – există o problemă suplimentară, de natură istorico-religioasă. Aceasta e bine descrisă de filosoful grec Stelios Ramfos: „Noi n-am trecut prin Renaştere. Istoria noastră n-a forjat conştiinţe individuale. […] Modernizarea noastră e legată de mâini şi de picioare de fondul nostru cultural medieval care respinge noutatea şi organizarea, elemente ce ar trebui să producă un viitor mai bun. […] nu mai există încredere. Grecul n-are încredere nici în vecinul său, nici în statul său. Crede în familia lui, în partidul lui, în cel cu care are, prin naştere ori prin viaţă socială, o relaţie de rudenie. […] Problematica greacă, legată intim de religia ortodoxă, este cea a unei părţi a Europei orientale şi, mai ales, cea a imensei Rusii. Trăsăturile de caracter pe care le evoc se regăsesc din Cipru la Vladivostok! Creştinismul nostru este cel al Evului Mediu. Facem, parte din civilizaţia europeană, fără a împărtăşi valorile culturale ale Europei moderne. […] Statul grec a fost făcut compatibil cu Uniunea Europeană. Nu a fost transformat. […] Ce-au făcut elitele greceşti în ultimii 30 de ani? S-au ocupat de integrarea lor în Europa. Au penetrat reţelele de putere, universităţile… Dar n-au încercat să modernizeze societatea greacă. Mai rău: elitele noastre au încurajat, în Grecia, dezinteresul faţă de stat. […] Grecii – este iarăşi aportul ortodoxiei – privilegiază tradiţia ascetică. Au un raport diferit cu eternitatea. Noi nu l-am citit pe Toma D’Aquino. Munca, pentru noi, e un pic de păcat. Raţiunea, nu ne interesează [4].” Stelios Ramfos vrea să spună ceva realmente important: există părţi ale lumii unde religia se opune mentalităţii moderne, democraţiei moderne şi Drepturilor Omului. Ortodoxia, de exemplu, favorizează o civilizaţie rurală, o ascultare de tip sclavagist, izolarea şi respingerea lumii, încremenirea în arhaic şi spaima de inovaţie; şi are oroare de liberul arbitru, de ştiinţă, de raţiune şi de intelectualii laici. Ortodoxia e foarte puternică în Estul Europei şi e unul din participanţii majori la viaţa mentalităţii răsăritene. Dacă va fi să ne schimbăm în europeni autentici, va trebui să depăşim bariera ortodoxă.

Mentalitatea Masoneriei regulare e capabilă de a îndeplini acest obiectiv, cu condiţia să devină conştientă de el. În România secolului trecut, Biserica a zdrobit la un moment dat Francmasoneria. Astăzi, există mai multe grupări ultra-ortodoxe ce predică distrugerea Fraternităţii. Deoarece Francmasoneria devine din ce în ce mai puternică, o ciocnire cu atare grupări mi se pare inevitabilă. Aşadar, în acest domeniu, Masoneria va fi silită să acţioneze şi, prin aceasta, îşi va împlini menirea de a modela mentalitatea în sensul îmbunătăţirii fiinţei umane.

Radu Comănescu



[1] Vezi discuţia, inclusiv citate ample din Webb-Preston, în  Henry Wilson Coil – Masonic Encyclopedia, Macoy Publishing & Supply Co., Inc., Richmond, Virginia, 1996, p.480.

[2] 1 Petru 3;16.

[4] Le Temps din 26.06.2012. Interviul a fost realizat de Richard Werly şi se intitulează La crise grecque n’est pas économique, elle est culturelle. Traducerea îmi aparţine.

LANSARE DE CARTE

Tripla Acolada

De curând, Ed. Conphys ne-a oferit o surpriză: un volum de versuri semnat de dl. Radu Comănescu. 

Nic Iliescu, așa cum îl știu prietenii, Nicolae Iliescu – pre numele său de copertă- dă hârtiei un nou roman, al cărui nume merită pomenit întocmai cum a fost născocit

30 DE ANI DE LA REAPRINDEREA LUMINILOR MASONERIEI IN ROMANIA

În septembrie 1989, la Paris, Marcel Shapira îi comunică lui Dan Amedeo Lăzărescu faptul că Nicolae Ceaușescu e condamnat și va fi răsturnat până la sfârșitul anului. Lăzărescu e stupefiat și incredul, argumentând: ”Bine, dar el are Securitate, are Armată...”. ”Ai să vezi,” – îi răspunde Shapira – ”

EXPERIENTA EUROPEANA A UNITATII IN DIVERSITATE

Când vorbesc despre unitate și diversitate, trebuie să înțeleg conceptele. La prima vedere, unitatea înseamnă domnia asemănărilor


 

Ne puteti contacta la: contact@francmasoneria.ro
Autentificare




SSL
SSL