Nicolae Balcescu - Francmason sau nu?

Nicolae Balcescu in salut masonicGenerații după generații, mulți dintre noi, am învățat la orele de istorie că revoluțiile se fac de către masele populare conduse de lideri proveniți din rândul lor. În acest fel, figurile importante ale eclatantelor evenimente istorice îndeplineau un rol ideologic, destinat să rămână bine fixat în conștiința elevilor, adulții și, implicit, bravii cetățeni de mai târziu.

Poate că negarea calității de mason a lui Bălcescu vine și dintr-o asemenea perspectivă. Totuși sunt destui, unii chiar Frați ai noștri, cei care susțin că Bălcescu nu a fost mason pentru că documentele care l-ar fixa pe eroul nostru, în mod indubitabil, în galeria Franc-Masonilor lipsesc. Într-o anume măsură trebuie să spunem, cel puțin până în acest moment, că, în mică parte, au dreptate. Într-adevăr nu există nici un document care să-i ateste lui Bălcescu, în mod direct, inițierea sau Pasajul la vreun grad masonic, așa cum se întâmplă în cazul altor pașoptiști.

Pe de altă parte, de-a lungul vremurilor, Franc-Masoneria speculativă a cunoscut și conștientizat necesitatea desfășurării Lucrării sale în cel mai bun anonimat acoperit îndeobște cu mantia secretului bine păzit.

Bisericile catolică și, mai blânda ortodoxă, nu au agreat nici ele apartenența credincioșilor la Masonerie.

În plus, serviciile de informații ale imperiilor ce stăpâneau sub o formă sau alta teritoriile românești nu simpatizau deloc Franc-Masonii și, de ce să nu o spunem, nici autoritățile locale nu erau foarte fericite să afle că „farmazonii" își făceau de cap prin administrațiile lor.

Toate aceste lucruri, combinate cu lipsa de conștiinciozitate și rigurozitate în elaborarea și păstrarea documentelor, trăsături - zic eu cu tristețe - oarecum specifice administrațiilor românești, duc spre concluzia că azi nu suntem în poziția de a trage concluzii ferme despre apartenența la Masonerie a unor personaje importante ale istoriei românilor. Această situație este întărită și de faptul că arhive ale Lojilor românești au dispărut sau au fost distruse de-a lungul vremii, uneori chiar de către cei ce participaseră la constituirea lor.

În sensul celor spuse mai înainte, Nicolae Bălcescu este un exemplu nu numai, să spunem, „scolastic" dar este și foarte incitant.

Ce-l face pe Nicolae Bălcescu atât de fascinant?

Unii spun că ar fi dăruirea revoluționară cauzată de perioada unui romantism cultural în plină ascensiune, romantism care venea după Revoluția franceză a sfârșitului de sec. XVIII, considerată azi, din ce în ce mai mult, ca fiind „cel mai bun rău posibil".

Alții au mers chiar departe în a căuta explicații afirmând că Bălcescu ar fi urmat un model mistic considerând Patria și Poporul ei atribute ale Divinității. Astfel, Bălcescu ar fi fost soldatul-călugăr.

Dincolo de afirmații mai mult sau mai puțin avântate, făcute de-a lungul timpului, am să încerc, în cele ce urmează, situându-mă în afara unor tipare scolastice, să arăt că Bălcescu a fost mason și că, poate, răspunsul la întrebarea pusă se află tocmai în această presupusă calitate a eroului nostru. Presupusă... deocamdată!

Desigur, afirmațiile nesusținute de argumente nu aduc lumină asupra unui caz ca acesta. Să încercăm să aducem aceste argumente încercând și o sistematizare a lor.

Revoluția de la 1848 nu a izbucnit spontan în nicio țară europeană. Totul a fost pregătit în multe amănunte iar organizatorii din fiecare țară, așa cum arată documentele vremii, au avut răbdarea ca timp de mai mulți ani să pregătească declanșarea Revoluției în plan european. Mai trebuie spus că cei mai importanți dintre revoluționarii europeni s-au aflat permanent într-o destul de strânsă legătură. Teoria conform căreia Revoluția de la 1848 ar fi izbucnit în Franța din cauze obscure și apoi în toată Europa datorită entuziasmului spontan al maselor nu numai că este subțire dar este și ridicolă. Puterile Europei din prima jumătate a secolului XIX nu erau chiar atât de neputincioase la acea vreme pe cât s-ar crede. În acest fel activitatea de pregătire și declanșare a unei revoluții la nivel european presupunea un deplin secret, foarte mulți bani și, mai ales, implicarea unor oameni care erau pregătiți în spiritul idealurilor revoluționare, care se dăruiau trup și suflet acestor idealuri și care știau să-și țină jurămintele. Parcă începem să întrevedem în acest portret al revoluționarului pașoptist unele calități ale Franc-Masonului secolului XIX.

Este adevărat că Franța a fost cuptorul în care s-a copt Revoluția. La început de secol XIX, Franța avea experiența unei alte Revoluții destul de proaspete, traversa o perioadă nefastă după strălucitoarea epocă napoleoniană și orgoliul francez avea nevoie de o reparație. Dar ar fi prea puțin să luăm în considerare doar aceste argumente. Luminile aprinse de gânditorii francezi nu fuseseră stinse; nu mai puteau fi stinse. Evoluția societății impunea așadar o nouă încercare.

La acest proces nu puteau să nu ia parte românii. Revolta românilor din Transilvania anului 1784, revolta celor din Țara Românească sub conducerea lui Tudor Vladimirescu în 1821, Regulamentul Organic (deși benefic în multe puncte), influența stăpânitoare a Imperiilor Turc, Rus și Austro-Ungar ca și occidentalizarea societății românești au fost și sunt tot atâtea argumente în favoarea justificării declanșării Revoluției și în țările române.

Dar, cine au fost cei care au participat la evenimente și, pentru a nu ne îndepărta de subiect, cei care au fost foarte aproape de Bălcescu?

O scurtă nominalizare a unora dintre ei - puțini la număr, împreună cu mici amănunte, este suficientă pentru scopul acestei lucrări.

Ion CampineanuIon Câmpineanu - menționat în 1831 ca membru al unei Loji din București, venerabil al ei în 1833. Fiind membru al Comitetului revoluționar și al Guvernului Provizoriu alături de Bălcescu îl sprijină pe acesta în vederile sale radicale privind susținerea revoluției nu numai de la nivelul clasei bogate dar și în păturile cele mai sărace ale populației. După 1848 se retrage din viața politică.

Ion Heliade-Rădulescu - a fost inițiat în aceeași Lojă, cel mai probabil în anul în care Ion Câmpineanu a fost Venerabil; este considerat de către unii istorici ca fondator al Lojii Regenerațiunea în 1836. Remarcabil om de cultură, ajuns chiar primul președinte al Societății Academice Române (Academia Română), membru al Comitetului Revoluționar, al Guvernului Provizoriu și al Locotenenței Domnești a avut o relație cel puțin stranie cu Bălcescu. Când îl aprecia, când îl lua peste picior. În 1839 Heliade-Rădulescu publică pamfletul „De la Podul Mogoșoaii până în Țigănia Vlădichii" în care îi satirizează pe principalii susținători ai uniunii moldo-vlahe (ciudat, nu-i așa?) și Frații săi întru societăți secrete: Ion Câmpineanu, Iancu Văcărescu, Grigore Cantacuzino, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac și „tânărul-matur", „entuziastul iuncăr" Nicolae Bălcescu. Pentru a descrie natura duplicitară a lui Heliade am să-l citez pe istoricul Nicolae Bănică-Ologu, azi director al Memorialului Bălcescu: „Comportamentul lui Eliade din timpul revoluției și mai ales pe vremea emigrației a făcut ca elita intelectuală să se grupeze în două tabere opozante una fiind reprezentată de Bălcescu, Bolintineanu, Brătienii, Ghica, Ștefan Golescu, Magheru, C. A. Rosetti chiar, mai apoi și Christian Tell. Pentru a exemplifica duritatea limbajului folosit extragem un citat din C. A. Rosetti: «ne-am deprins a-l vedea susținând pe rând toate partidele și toate regimurile (...) d. Eliade a făcut însă ceea ce nici un om în această țară n-a cutezat a face. Aaron FlorianEl a reintrat în patria sa cu armia străină, cu tabăra lui Omer Pașa, cu fes turcesc pe cap, cu uniformă turcească de kavas, cu sabie de kavas, cu leafă și tainuri de kavas turcesc»".

Cam lungă, dar interesantă și necesară paranteză care ar putea să ne amintească de Mihail Sadoveanu... Să continuăm însă!

Aaron Florian - în 1838 este menționat ca Orator al unei Loji din București, iar în 1841 - Venerabil - probabil al aceleiași Loji.

Jean Alexandre Vaillant - inițiat cel mai probabil în Franța, în 1841 este menționat ca membru al unei Loji din București. În același an este menționat ca fondator al Lojii Fii Coloniei lui Traian din Iași.

Edgar QuinetEftimie Murgu - este menționat ca Venerabil al unei Loji din Iași în 1834.

Adam Mickiewcz, Jules Michelet și Edgar Quinet toți masoni, au fost ca și Aaron Florian, J. A. Vaillant și Eftimie Murgu printre cei care i-au format educația și i-au consolidat principiile care l-au ghidat pe Bălcescu în toată activitatea sa.

Intenționat am lăsat la urmă doi revoluționari de mare implicare în organizarea Revoluției: Ion Ghica și Christian Tell.

Ion GhicaIon Ghica a rămas în istoria României ca scriitor, economist, inginer, matematician, diplomat și politician. S-a aflat în mai multe rânduri deputat și senator, ministru și prim-ministru, academician și președinte al Academiei. Este menționat în 1843 ca Venerabil al unei Loji din București, cel mai probabil Frăția, Lojă despre care o să facem, puțin mai încolo o mențiune specială. Pe Ion Ghica, Bălcescu îl numește „părintele cifrului". Aici trebuie să subliniem un lucru foarte important: o parte din corespondența dintre capii Revoluției, nu numai din România, s-a purtat în cifru masonic. Așadar Bălcescu știa acest cifru și îl folosea la îndemnul lui Ion Ghica acesta impunând folosirea cifrului în corespondența (cel puțin în parte) dintre capii Revoluției.

Christian TellChristian Tell - general și om politic, este menționat într-un roman foileton al lui D. Bolintineanu ca membru fondator al Lojii Regenerațiunea (1836/1837), iar în 1843 ca membru al Frăției. În 1857, în cuvântul său ținut într-o Lojă din București, cel mai probabil Steaua Dunării, susține că în Divanul ad-hoc trebuie aleși deputați doar cei care au primit „lumina".

Cu toate că între Tell și Bălcescu au fost și unele conflicte (la un moment dat s-a ajuns chiar la un duel din fericire nefinalizat) amândoi având caractere viforoase, interesele revoluționare dar și ideatice exprimate prin substanța masonică au fost puse, de către cei doi, mai presus de orice.

În toamna lui 1843 Ghica, Tell și Bălcescu hotărăsc, într-o noapte de intense și pasionate discuții despre starea țării și mersul ei în viitor să înființeze „Frăția". Scena a fost lăsată în nemurire prin pana plină de talent a lui Ion Ghica. În acea noapte s-a făcut și statutul „Frăției" și s-au luat primele măsuri organizatorice.

Din mărturia scrisă a lui Ion Ghica se desprinde un episod interesant: Bălcescu, cel care și scria statutul, fiind întrebat de ceilalți doi dacă este cazul să-și treacă numele în acest act le-a răspuns că dacă vor să aibă izbândă, acest lucru nu se poate face decât în secret „după modelul cărvunarilor". Așadar Bălcescu era la curent cu caracterul și mijloacele mișcării „Carbonara" în care intrase, din 1827, Giuseppe Mazzini cel de care Bălcescu se va atașa cu multă afecțiune cei doi numindu-se reciproc „frați" și care făceau parte din mișcarea „Giovine Italia" înființată de Mazzini la Marsilia în 1831.

Academicienii Gheorghe Zane și Dan Berindei, recunoscuți pentru profunzimea și acribia cercetărilor lor vis-à-vis de Bălcescu și perioada pașoptistă, acreditează ideea că societățile secrete românești din prima jumătate a sec XIX erau de factură masonică doar din punct de vedere administrativ nu și ritualic. Ar trebui, poate, să acceptăm această idee mai ales pentru faptul că agitata și anacronica societate românească a vremii nu recepta atât de ușor ritualuri care, la rândul lor, de-abia începeau să-și reverse bogăția esoterică și strălucirea ceremonialului începând cu Lojile franceze ale începutului de sec XIX.

De altfel în statutul „Frăției" stă scris: „Inițiații sunt formați în grupuri de câte zece; fiecare frate cunoscând numai pe șeful său imediat, diacon, preot sau arhiereu, acel care-l catechisise (îl catehizase), îl inițiase; de la care și primea ordine și instrucțiuni și căruia datorea ascultare și supunere cu pericolul vieții și al averei, păstrând secretul cel mai absolut. Deviza este: dreptate, frăție."

Așadar iată că „Frăția" era constituită ca o structură de Lojă operativă (zece membri - „Nouă meșteri mari, calfe și zidari/ Cu Manole zece care-i și întrece" - vă mai amintiți, nu?), o Lojă operativă pe al cărui spirit erau grefate cerințele secretului de acțiune revoluționară și cu oarecari elemente de esoterism organizațional. Poate aceste lucruri explică faptul că mai târziu, la Paris, au fost reinițiați mai mulți membri ai „Frăției" printre care și Brătienii.

Loja „Fii Coloniei lui Traian", înființată la Iași în 1841, chiar are un proiect de „Constituție" masonică inspirat de „Constituția" masonică franceză.

În împrejurările de care făceam pomenire cred că trebuie să acceptăm faptul că masoneria română era în perioada unor febrile căutări ale spiritului masonic iar condițiile istorice reclamau o pronunțată existență de „sălbăticie" nu prea fiind timp de finețuri ritualistice.

Printre membrii „Frăției" au fost identificați cu certitudine Costache Bălcescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Alexandru Golescu-Negru (Arăpilă), lt. Ioan Deivos, Gheorghe Florescu, Aaron Florian, Nicolae Ipătescu, C. D. Rosenthal, C. A. Rosetti ș.a. O medalie aflată, la un moment dat, în colecția lui Marcel Pauker (da, acel... Pauker!) îl indică drept M\V\ pe Ștefan Golescu, iar documente din arhiva (azi pierdută) a Suveranului Sanctuar al A\P\R\M\M\ îi mai indică Venerabili pe Ion Ghica (1843), Grigore Ipătescu (1845) și, țineți-vă răsuflarea, pe Nicolae Bălcescu în 1847 deși aici este un semn de întrebare privind numele Lojei la care Bălcescu a fost Venerabil. Părerea noastră este că nu avea cum să fie altă Lojă. Oricum, și în acea vreme, Lojile nu apăreau ca ciupercile după ploaie. Din păcate arhiva aceasta, așa cum spuneam, s-a pierdut sau nu se găsește încă. Ne-a rămas însă o istorie a masoneriei române scrisă de col. I.T. Ulic, al doilea Mare Maestru al M\L\N\R\ și al doilea Mare Hierofant al A\P\R\M\M\ după P\R\F\ Constantin Moroiu. Istoria aceasta a fost publicată în revista „Paza" la începutul anilor 30 ai secolului trecut și în care lista marilor masoni români cuprinde și numele înșirate mai devreme. Să ne îndoim de cele spuse de Prea Respectabilul nostru Frate? Credem că nu este cazul!

În sfârșit, credem că avem datoria de a îndrepta o mică eroare făcută, poate din entuziasm, de unii istorici altfel foarte atașați de memoria lui Nicolae Bălcescu.

Dimitrie BolintineanuÎn 1864 Dimitrie Bolintineanu publică romanul foileton „Doritori nebuni" în care autorul pune în oglinda literaturii două generații: prima cea de la 1821, iar a doua cea din 1837. În roman, membrii unei Loji numită „Regenerațiunea" poartă nume conspirative „ușor identificabile" se spune chiar de la nivel academic:

  • DEM, poetul - Dimitrie Bolintineanu
  • VEL - Nicolae Bălcescu
  • EDEM - Eliade Rădulescu
  • CHEREN - Iancu Văcărescu
  • ELS - Christian Tell

iar lista poate continua. VEL, adică Bălcescu, protagonist al „Regenerațiunii" îl „nășește" masonic pe unul dintre personaje. Poate că identificarea numelor din roman cu cele arătate are o noimă, însă ficțiunea nu poate fi lipită peste realitatea istorică. În 1837 Nicolae Bălcescu abia împlinise 18 ani și nu avea cum să fie fondator de Lojă și „naș de inițiere".

Cu toată această stângăcie interpretativă faptele și viața lui Nicolae Bălcescu rămân în conștiința iubitorilor de neam și a tuturor Fraților care iau pildă și se entuziasmează în amintirea faptelor lui.

Am să închei spunând: nu-i așa că prin prisma argumentelor folosite în această modestă lucrare întrebarea „a fost Bălcescu mason?" devine nepermis de retorică?

William Alexandru Cosmescu

Bibliografie:

Nicolae Bănică-Ologu - NICOLAE BĂLCESCU - editura Oscar Print, 2005

Acad. Dan Berindei - BĂLCESCU - editura Historia, 2008

Acad. Dan Berindei - ROMÂNII ȘI FRANCMASONERIA - editura Teșu, 2009

Acad. Cornelia Bodea - FAȚA SECRETĂ A MIȘCĂRII PREPAȘOPTISTE ROMÂNE - UNITATEA NAȚIONALĂ - editura Academiei Române, editura Nestor, 2004

Radu Comănescu, Ion Basgan, Petre Meleșteu - ENCICLOPEDIA FRANCMASONERIEI UNIVERSALE (vol. II B1), editura Academiei oamenilor de Ştiinţe, Editura Ion Basgan, 2010

Ion Ghica - SCRISORI CĂTRE VASILE ALECSANDRI, editura Aldo Press, 2008

Daniel Ligou (coord.) - DICȚIONAR DE FRANCMASONERIE - editura Ideea Europeană, 2008

Horia Nestorescu-Bălcești - NICOLAE BĂLCESCU - URME ÎN BRONZUL ISTORIEI - editura Scrisul Românesc, 1988

Horia Nestorescu-Bălcești - ENCICLOPEDIA ILUSTRATĂ A FRANCMASONERIEI DIN ROMÂNIA - editura Phobos, 2005

Revista „Paza", nr 2 - 4, anul X, 1930

Paul Ștefănescu - ISTORIA FRANCMASONERIEI ROMÂNE - editura VESTALA, 2009

Acad. G. Zane - NICOLAE BĂLCESCU - OPERA. OMUL. EPOCA - editura Eminescu, 1975

Colecția revistei „Echerul și Compasul" - nr. 1 - 4, 8

 

LANSARE DE CARTE

Tripla Acolada

De curând, Ed. Conphys ne-a oferit o surpriză: un volum de versuri semnat de dl. Radu Comănescu. 

Nic Iliescu, așa cum îl știu prietenii, Nicolae Iliescu – pre numele său de copertă- dă hârtiei un nou roman, al cărui nume merită pomenit întocmai cum a fost născocit

30 DE ANI DE LA REAPRINDEREA LUMINILOR MASONERIEI IN ROMANIA

În septembrie 1989, la Paris, Marcel Shapira îi comunică lui Dan Amedeo Lăzărescu faptul că Nicolae Ceaușescu e condamnat și va fi răsturnat până la sfârșitul anului. Lăzărescu e stupefiat și incredul, argumentând: ”Bine, dar el are Securitate, are Armată...”. ”Ai să vezi,” – îi răspunde Shapira – ”

EXPERIENTA EUROPEANA A UNITATII IN DIVERSITATE

Când vorbesc despre unitate și diversitate, trebuie să înțeleg conceptele. La prima vedere, unitatea înseamnă domnia asemănărilor


 

Ne puteti contacta la: contact@francmasoneria.ro
Autentificare




SSL
SSL