Ordinul As(s)asinilor

Această celebră societate secretă a şiiţilor işmailiteni (musulmani dizidenţi mistici şi gnostici care cred nu numai în Ali, ginerele profetului, ci şi în Işmail, fiul lui Jafar, Stăpânul Timpului, cel de-al şaptelea Imam) fu întemeiată înainte de 1090 de arabo-persanul Hassan-bin-Sabbah, personaj extraordinar al istoriei lumii.

Hassan-bin-Sabbah

Hassan-bin-Sabbah

Hassan provenea dintr-o familie şiită care încerca să se integreze în peisajul sunit din Persia sec. al XI-lea. Tatăl lui l-a trimis la marea şcoală islamică din Nişapur, condusă de imamul Muwafiq, uimitor pentru că fiecare din elevii săi a ajuns în funcţii înalte ori la celebritate. La acea şcoală el a legat un pact de într-ajutorare cu Omar Khayyam (marele poet) şi cu Nizam-ul-Mulk. Nizam va ajunge vizirul sultanului Alp-Arslan, conducătorul turc al Iranului şi, respectând înţelegerea, îi asigură un trai lipsit de griji lui Omar Khayyam, iar pe Hassan îl cooptează în guvernarea ţării. Drept răsplată, Hassan încearcă să-i ia locul prin intrigi, dar e alungat din ţară.

Pleacă la Cairo, unde era centrul şiiţilor işmailiţi, iar aici se converteşte la religia secretă a tatălui său şi e iniţiat în Ritul işmailit. Acest Rit, care are tulburătoare asemănări cu doctrina secretă a Iluminaţilor din Bavaria, susţine că filozofiile şi religiile lumii sunt mincinoase, că important este doar individul, care poate dobândi puteri divine prin acţiune în serviciul celui de-al şaptelea Imam şi că se impune o nouă ordine mondială.

O serie de evenimente uluitoare din Cairo l-au convins atât pe Calif, cât şi pe Hassan, că acesta din urmă ar fi protejat de Allah. Prin urmare, el este încărcat cu daruri, dar expulzat din Cairo; şi de aici încolo începe epopeea construirii Ordinului As(s)asinilor.

Ruinele fortaretei Alamut

Ruinele fortaretei Alamut

Atât Marco Polo, cât şi cronicarul Abdel-Rahman din Damasc, ori învăţatul Jawani susţin că succesul extraordinar al lui Hassan-bin-Sabbah se datorează ideii de a droga tineri cu vârsta între 12-20 de ani cu haşiş şi a-i lăsa patru-cinci zile în nişte minunate grădini construite după imaginea Paradisului musulman, unde femei frumoase, numite hurii, cântau, dansau şi le satisfăceau toate poftele sexuale. Tinerii, convinşi că au văzut realmente Raiul, deveneau discipoli fanatici ai lui Hassan. Totuşi, din chiar paginile autobiografice scrise de acest personaj ieşit din comun, pagini citate de Arkon Daraul (A History of Secret Societies, The Citadel Press, New York, 1968), rezultă că şi-a obţinut primii fidayin (discipoli devotaţi) prin fapte extraordinare ce arătau că este Alesul lui Dumnezeu. Astfel, povesteşte Hassan, pe când călătorea cu corabia, se declanşează o furtună înfricoşătoare. Marinarii şi pasagerii încep să se roage, iar Hassan e rugat să li se alăture. „Eu am declanşat furtuna,” – spune el – „cum să mă rog să înceteze?! V-am arătat că Atotputernicul este nemulţumit. Dacă ne scufundăm, eu nu voi muri, pentru că sunt nemuritor. De vreţi să fiţi salvaţi, credeţi în mine; şi voi stăpâni vânturile”. Speriaţi de moarte, căci furtuna se înteţea, oamenii îi jură până la urmă credinţă eternă. Iar vânturile se potoliră. Astfel de fapte ieşite din comun, laolaltă cu convingerea fermă a lui Hassan că el este reprezentantul autentic al Imamului ascuns (Mesia işmailiţilor), sunt motivele primelor stadii ale succesului său propagandistic.

Până în 1090, beneficiind şi de experienţa işmailiţilor în ritualuri secrete, el îşi întemeiază propria organizaţie la graniţa dintre Iraq şi Iran. În 1090 reuşeşte să cumpere fortăreaţa Alamut aflată în munţii din N. Iranului. Acolo îşi va stabili sediul şi se va face cunoscut sub numele de Bătrânul de pe munte (Şeikh al Jebal, Senex de Monte), Sayydna (Prinţul nostru) sau Pir (Bătrânul). Tot în această zonă construieşte celebrele grădini, pe care Marco Polo le descria astfel în 1271 (citat în Arkon Daraul, op. cit.): „Într-o minunată vale, închisă între doi munţi foarte înalţi, el alcătuise o grădină luxuriantă plină de toate fructele delicioase şi toţi arbuştii bine-mirositori care puteau fi găsiţi. Palate de forme şi dimensiuni felurite fuseseră ridicate în locuri diferite, împodobite cu lucrături în aur, cu picturi şi cu mătăsuri bogate. Prin conducte subţiri ascunse în zidurile acelor clădiri, se vedeau râuri de vin, de lapte, de miere şi unele de apă curată curgând în toate direcţiile. Locuitorii erau tinere domnişoare minunate şi elegante, perfecţionate în arta cântecului, a tuturor felurilor de instrumente muzicale, a dansului şi mai ales versate în artele hârjoanei şi ale seducţiei amoroase”. Adepţii lui Hassan invitau tineri pe care îi drogau cu haşiş, îi transportau în grădini (unde trăiau câteva zile de extaz), apoi îi aduceau, iarăşi drogaţi, înapoi. Când îşi reveneau, Marele Maestru, Şeikh al Jebal, le spunea: „Profetul nostru ne asigură că acela care îşi apără Domnul va moşteni Paradisul, iar dacă vă veţi arăta zeloşi în ascultarea ordinelor mele, tărâmul acela fericit vă aşteaptă”. Intrarea în grădină se făcea printr-un tunel secret, săpat într-o fortăreaţă a Şeicului, astfel că nici un intrus n-a descoperit-o vreodată.

Mausoleul lui Ali, ginerele profetului

Mausoleul lui Ali, ginerele profetului

Se zice că după atare experienţă tinerii deveneau atât de grăbiţi să moară, încât au trebuit date legi speciale contra sinuciderii neautorizate. Prin această metodă spectaculoasă, Hassan a reuşit să obţină o bază largă de recruţi gata să moară pentru el. Aceştia treceau printr-un ritual cu şapte grade, mistice şi militare, la capătul cărora deveneau ucigaşi profesionişti redutabili.

De la numele pe care arabii, cruciaţii, turcii, iranienii şi mongolii l-au dat sectei lui Hassan: as(s)asini, vine cuvântul contemporan şi inter­naţional „asasin”. Originile terme­nului ar fi două: fie de la haşişin, mâncător de haşiş; fie de la assasin, gardieni (pluralul cuvântului arab assas). Deşi literatura masonică actuală încearcă să impună ultima variantă (vezi J.-H. Probst-Biraben, Sociétés initiatiques dans l’Orient Musulman aux environs de l’an 1000, în Caietul nr. 13 al Marii Loji a Franţei, martie 1950, p.116), deşi unii autori, precum Serge Hutin (Histoire mondiale des sociétés secrètes, 1959) se raliază demersului, totuşi teoria originii din haşişin rămâne foarte greu de contracarat, deoarece a fost adoptată şi de Jawani, mare învăţat al sec. al XIII-lea, principalul colaborator al generalului mongol Halaku (cel care a distrus fortăreaţa Alamut, centrul de putere al as(s)asinilor, în anul 1256). Jawani avusese ocazia să cerceteze arhivele sectei secrete şi ne-a lăsat o descriere remarcabilă a ritualurilor ei.

Fidayin

Fidayin

Organizaţia lui Hassan se compunea din Misionari (Dai), Prieteni (Rafiq) şi Discipoli devotaţi (Fidayin). Aceştia din urmă erau asasinii şi purtau o vestimentaţie specială: haine albe cu eşarfă roşie. Aspiranţii la iniţiere se numeau Lazik. Hassan-bin-Sabbah prelucrase Ritul işmailit cu nouă grade, condensându-l în şapte. Etapele iniţerii sunt următoarele: la început, neofitul era învăţat să se îndoiască de tot ceea ce ştia până atunci. Apoi era învăţat că numai Imamii reprezintă sursa adevărată a puterii şi a ştiinţei secrete. Apoi i se dădeau numele secret ale Imamilor, cuvintele prin care puteau fi conjuraţi, succesiunea celor şapte Profeţi Mistici, numele celor şapte adjuvanţi mistici. Apoi afla numele celor 12 Apostoli ai celor şapte Profeţi şi învăţa să influenţeze voinţa oamenilor prin concentrare. Apoi învăţa să poată combate sau să poată susţine orice fel de teorie. Apoi afla Marele Secret: că totul e parte a totului şi că acest tot include deopotrivă forţa de a crea şi de a distruge. Acum adeptul intra în relaţie cu Stăpânul Timpului, prin care reuşea să îşi trezească uriaşele puteri secrete ale fiinţei. În fine, la sfârşitul iniţierii, adeptul afla că toate religiile şi metafizicile sunt minciuni şi că nu contează credinţa, ci doar fapta. De altminteri, această abolire a oricărei practici religioase a devenit doctrină oficială a as(s)asinilor începând cu cel de-al patrulea Mare Maestru, Hasan al II-lea, zis „cel urât” (de la a urî), care s-a proclamat persoană divină, Imamul ascuns. Situaţia a durat până în vremea celui de-al şaselea Mare Maestru, Jalaludin, care a reimpus preceptele islamului.

Istoricii sunt unanimi în a constata extraordinara eficienţă a Ordinului as(s)asinilor care a condus teritorii vaste din India până în Egipt şi care n-a dispărut niciodată din lumea islamică, deşi centrul lui de putere, fortăreaţa Alamut, fu distrus de mongoli în 1256. Contemporanii pun această eficienţă mai ales pe seama corpului de asasini, al căror număr a variat de-a lungul timpului, de la 40000 la 2000; şi care erau formidabili luptători şi spioni. Dar, să nu uităm, Ordinul presupunea şi o instrucţie în arte şi în ştiinţe, laolaltă cu puternice practici mistice şi magice. Mai presupunea, de asemenea, fanatism politic.

Ruinele fortaretei Masyaf din Siria, fief al assasinilor

Ruinele fortaretei Masyaf din Siria, fief al assasinilor

As(s)asinii au fost beneficiarii vastei experienţe în societăţi secrete a şiiţilor işmailiteni şi, conform unor istorici, ei au transferat această experienţă europenilor, prin intermediul cruciaţilor. Ei au stabilit relaţii cu cruciaţii în prima jumătate a sec. al XII-lea, după 1124, dar înainte de 1131, când Kia Buzurg-Umid, al doilea Mare Maestru, a încheiat un tratat secret cu Baldwin/Baudouin al II-lea, regele Ierusalimului. Au luptat alături de cruciaţi până în 1176, când primul lor mare inamic, Saladin, i-a obligat să renunţe la alianţa cu creştinii. Aportul „tehnic” al as(s)asinilor a constat, desigur, mai ales în asasinarea liderilor musulmani suniţi; însă există numeroase opinii, inclusiv ale unor experţi contemporani, potrivit cărora Ordinele cavalereşti oculte, precum şi numeroase societăţi secrete europene datorează enorm modelului oferit de organizarea as(s)asinilor. S. Ameer Ali, un orientalist musulman citat de Arkon Daraul (op. cit., numele „Arkon Daraul” e pseudonimul lui Idries Shah, un mare iniţiat sufi de origine afgano-indiană) susţine chiar mai mult: De la işmailiţi, cruciaţii au împrumutat concepţia care a dus la formarea tuturor societăţilor secrete, religioase şi seculare, din Europa. Instituţiile Templierilor şi Ospitalierilor, Societatea lui Iisus, fondată de Ignatius [de] Loyola, compusă dintr-un grup de oameni a căror devoţiune pentru cauza lor cu greu poate fi depăşită în vremea noastră; ferocii dominicani, mai blânzii franciscani – toţi pot fi derivaţi fie din Cairo, fie din Alamut. Mai ales Cavalerii Templieri, cu sistemul lor de mari maeştri, mari priori şi fanatici religioşi şi cu gradele lor de iniţiere, prezintă cea mai puternică analogie cu işmailiţii de răsărit. Precum bine a demonstrat Arkon Daraul (op. cit.), secta secretă întemeiată de Hassan-bin-Sabbah continuă să existe până în zilele noastre. 

Literatura (anti)masonică a consemnat şi ea trimiteri către modelul Bătrânului de pe munte şi al societăţii sale secrete. Legenda muntelui Heredom este un exemplu. În plus, oricine poate observa stranii similarităţi între doctrina işmailită şi cea a Iluminaţilor din Bavaria, ori a gradelor înalte. Ca să adăugam acum un amănunt pe care puţini masoni îl ştiu: Mac Benah e în fapt o expresie arabă în dialectul de la graniţa Siriei cu Iraqul, care înseamnă fii binevenit în casa mea. Acel dialect era vorbit de ramura răsăriteană a Ordinului As(s)asinilor.

Radu Comănescu

STIRI / EVENIMENTE

Trivium

Revista trimestriala TRIVIUM este editata de Institutul de Studii si Cercetari Simbolice din Iasi (primul numar octombrie –decembrie 2009). Revista si-a propus sa reprezinte o interfata intre Marea Loja Nationala din Romania si toti cei din lumea profana interesati in cunoasterea fenomenului masonic.

STIRI/EVENIMENTE

Echerul si compasul

„Echerul și Compasul” a apărut în „peisajul” masonic românesc fiind o consecință a nevoii de cunoaștere și cercetare masonică, apariția făcându-se în urma numeroaselor discuții purtate în Comisia de Istorie a Marii Loji Nationale din Romania. De altfel, o parte din Consiliul editorial se compune din membri ai Comisiei.

LANSARE DE CARTE

Tripla Acolada

De curând, Ed. Conphys ne-a oferit o surpriză: un volum de versuri semnat de dl. Radu Comănescu. 

STIRI/EVENIMENTE

Ne face plăcere să semnalăm apariţia publicaţiei oficiale a Marii Loji Naţionale din România, intitulată Revista 357 şi dedicată „gândirii şi viziunii masonice”. Revista a fost fondată în aprilie 2013, cu sprijinul Marelui Maestru al M\L\N\R\, Prea Respectabilul Frate Radu Bălănescu.

LANSARE DE CARTE


La sfârşitul lunii aprilie, 2013, a apărut, la cunoscuta editură Accent Print din Suceava, romanul domnului Radu Comănescu, intitulat "Povestea Apărătorului şi a extraordinarei regine din Mikasori". Este o scriere de tip heroic fantasy, basmul de tip modern, combinat cu orizontul grandios al epopeii.

Ne puteti contacta la: contact@francmasoneria.ro
Autentificare




SSL
SSL