Ritul

Plansa de arhitectura masonica la gradul 1, care prezinta sistemul metafizic occidental si indica locul pe care il ocupa fiinta umana

Ritul este maniera in care se desfasoara lucrarile masonice intr-o loja.

De-a lungul timpului, incercarile de a defini ritul in Franc-Masonerie au fost neasteptat de laborioase, uneori de-a dreptul confuze, mai ales din pricina originii si evolutiei semantice a cuvantului. Termenul rit vine din latinul ritus-us, cu sensul de "Uz stabilit, uz religios, ceremonie. Forma legala. Obicei, morav." Astfel, ritul se refera la o traditie de obiceiuri, cuvinte, semne, decoruri care a fost formalizata si apoi ordonata intr-un ceremonial. Sub acest aspect, el a intrat in practica magica si in practica religioasa. Definitia religioasa a cuvantului: "Ansamblu de reguli si de ceremonii care se practica intr-o religie" este cea mai apropiata de ritul ca lucrare masonica; de aici vine impresia multora ca Masoneria ar fi o religie. Aceasta impresie este gresita.

In Franc-Masonerie, ritul are doua mari intelesuri, care nu sunt indiferente intre ele: el este atat lucrare, cat si structura ierarhica.

Ritul ca lucrare masonica ar putea fi definit astfel: "Ansamblu de reguli si de ceremonii care se practica intr-o loja". Mai multi autori masoni au observat - oarecum pe buna dreptate - ca intr-un rit de initiere pot fi prezente mai multe rituri: lustratia, circumnambulatia, mersul cu piciorul descult, imbracarea cu vesminte speciale. In Masonerie, insa, acestea sunt etape ale ritului de initiere, iar nu rituri de sine statatoare; desi in alte ceremonii - religioase, magice, tribale - le putem gasi si ca rituri independente.

Ritul ca structura ierarhica este o inventie masonica aparuta in Franta pe la 1758, odata cu nasterea Ritului Imparatilor Orientului si Occidentului, zis si al Perfectiunii. Aceasta structura de 25 de grade s-a autodenumit rit, dorind probabil sa accentueze conceptia unitara a tuturor riturilor ei de initiere si de trecere. Exista, astfel, un rit sintagmatic (pe orizontala: ceremonia ce se desfasoara in loja) si un rit paradigmatic (pe verticala: o structura ce da senzatia unitatii de grup a tuturor gradelor ce o compun; fiecare grad presupunand un rit de initiere sau de trecere). Precum bine observa Henry Wilson Coil: "Substanta diferitelor grade ale aceluiasi rit nu este aproape niciodata aceeasi; ba, dimpotriva, are frecvent naturi neasemanatoare, de pilda: crestina, ebraica, pagana. Pe de alta parte, substanta a doua grade din rituri diferite este uneori identica. Gradele intr-un rit sunt rareori aranjate in mod logic sau dupa afinitati de esenta, iar anacronismele sunt ades prezente in rituri care nu au mai mult de trei sau patru grade. Astfel incat termenul sistem aplicat unui rit este de cele mai multe ori necorespunzator."

                                                                    

LANSARE DE CARTE

Tripla Acolada

De curând, Ed. Conphys ne-a oferit o surpriză: un volum de versuri semnat de dl. Radu Comănescu. 

Nic Iliescu, așa cum îl știu prietenii, Nicolae Iliescu – pre numele său de copertă- dă hârtiei un nou roman, al cărui nume merită pomenit întocmai cum a fost născocit

30 DE ANI DE LA REAPRINDEREA LUMINILOR MASONERIEI IN ROMANIA

În septembrie 1989, la Paris, Marcel Shapira îi comunică lui Dan Amedeo Lăzărescu faptul că Nicolae Ceaușescu e condamnat și va fi răsturnat până la sfârșitul anului. Lăzărescu e stupefiat și incredul, argumentând: ”Bine, dar el are Securitate, are Armată...”. ”Ai să vezi,” – îi răspunde Shapira – ”

EXPERIENTA EUROPEANA A UNITATII IN DIVERSITATE

Când vorbesc despre unitate și diversitate, trebuie să înțeleg conceptele. La prima vedere, unitatea înseamnă domnia asemănărilor


 

Ne puteti contacta la: contact@francmasoneria.ro
Autentificare




SSL
SSL