Secretul

Secret 

Termenul secret provine din participiul latin secretus, cu sensul de „ascuns, netulburat, ales”. Deja Ovidiu pomenea despre secretae artes, adică artele vrăjitoriei şi magiei. Limba latină mai posedă un cuvânt interesant în acest domeniu: substantivul secretum, care înseamnă „loc retras, singurătate”. Astfel, modernul secret moşteneşte o semnificaţie duală: pe de o parte el se referă la ceea ce este ascuns, ocult; iar pe de altă parte presupune singurătatea şi nobleţea rarului. Aici, în cele două sensuri, se găseşte toată teoria pe care o vom dezbate.

Mai întâi, e de observat că nimeni nu ascunde un lucru lipsit de importanţă. Efortul de a ascunde şi de a menţine ascuns indică deja o convingere. Convingerea asupra importanţei. Această primă constatare nu-i atât de simplă. Căci se pune întrebarea: de ce obiectele/adevărurile importante au fost ascunse? De ce a apărut secretul?

Majoritatea specialiştilor contemporani susţin două ipoteze, complementare: (1) Ar fi existat o Tradiţie Unică şi Primordială, un soi de ştiinţă a Adevărului Suprem, anterioară marilor sisteme religioase, care s-a degradat prin răspândirea în public. Aşadar, cei care ştiau au început să controleze riguros mecanismul de transmitere a acestei Tradiţii. Secretul este tocmai maniera de control. (2) Din punct de vedere psihologic, omul are nevoie de secret. Căci secretul înseamnă stăpânire de informaţie, adică privilegiu, adică putere. Setea de putere a fiinţei umane nu mai trebuie demonstrată – secretul ar fi un mod de a accede la putere şi de a o păstra.

Acest nucleu (să-i zicem) tradiţional păstrează în sine o serie de întrebări. Conform lui Serge Hutin, întrebările se pot rezuma la o triadă binecunoscută: De unde venim? Cine suntem? Încotro ne îndreptăm?. Răspunsurile alcătuiesc Misterul, Taina, iar Taina este controlată prin secret. Motivul controlului vine aici din necesitatea de a da celor potriviţi cele potrivite, la momentul potrivit. Astfel, controlul, adică secretul, este întemeiat pe efortul de a reglementa comunicarea cu Absolutul, cu Dumnezeu. Unul din cei mai ne-secreţi lideri spirituali ai omenirii, R. Yeşu din Nazaret, Iisus Hristos, făcuse această precizare plastică : Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi (Matei 7;6). Afirmaţia lui Yeşu descrie bine pericolul comunicării total desecretizate a adevărurilor de natură sacră.

Dumnezeu nu e secret, deşi nu poate fi cunoscut. Acest fapt ne arată că un lucru necunoscut tuturor oamenilor nu e totuna cu un lucru secret. Un lucru secret este obligatoriu cunoscut unor oameni. Dumnezeu merge permanent împotriva secretului, El este un galeh raziin, descoperitor de secrete, precum se zice în Daniel 2;47. Acesta e însuşi mecanismul Revelaţiei. Audi, vidi, taceConstatând asta, mulţi teologi, printre care Papi ai Romei, s-au grăbit să condamne secretul. În realitate, e notoriu faptul că Dumnezeu merge împotriva secretului folosind tehnicile secretului, adică oferind Revelaţia în clar numai unor oameni şi ţinându-i pe ceilalţi în ignoranţă hermeneutică, precum excepţional a arătat acelaşi R. Yeşu din Nazaret: Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde,/ Ca, uitându-se, să privească şi să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi (Marcu 4;11-12). Cuvântul folosit în textul lui Marcu pentru „taină”, mysterion, este chiar termenul grec pentru secret. De asemeni, utilizarea sintagmei tois exo, cei din afară, constituie dovada definitivă că există un ezoterism şi în salvare: unii aleşi, iar alţii lăsaţi în afară. Aşadar, secretul şi ezoterismul sunt însoţitori naturali ai sacrului, adică apar oriunde există oameni în relaţie cu sacrul.

Întorcându-ne acum la Tradiţia Unică şi Primordială, observăm imediat că acest concept avertizează cu voce tare împotriva pericolului degradării adevărurilor prin comunicare necontrolată. Astfel, secretul, maniera de control al comunicării, devine metodă de respect şi conservare a adevărurilor.

În Panciatantra, cele cinci cărţi ale înţelepciunii indiene, se afirmă limpede că omul nu trebuie să-şi dezvăluie sufletul nimănui, nici celui mai bun prieten. Cu alte cuvinte, a se dezvălui definitiv, a renunţa la orice secret, echivalează cu anihilarea. Aşadar, în subtext se insinuează că secretul ar poseda raţiune ontologică – el protejează esenţa, ceea ce nu se schimbă din oricare alcătuire. La rândul ei, esenţa, deoarece e neschimbabilă, este sacră (este chiar partea sacră a oricărei fiinţări). Deducţia imediată este că nevoia (psihologică) de secret traduce nevoia de sacru, pe care toate fiinţele umane o încearcă.

Din nou constatăm cât de repede şi cât de firesc se leagă sacrul de secret. Acum e momentul să amintesc o afirmaţie a unui Părinte grec, Sf. Vasile cel Mare, în cap. XXVII al tratatului său „Despre Sf. Duh”: Moise, în înţelepciunea lui, ştia bine că uşor dispreţuieşte cineva ceea ce este obişnuit şi Secretaccesibil, pe când ceea ce este depărtat şi [constituie] o raritate e considerat în mod natural foarte însemnat. În acelaşi fel, Apostolii şi Părinţii, care au rânduit de la început cele ale Bisericii, au păstrat în taină şi în tăcere caracterul sacru al tainelor. Altfel, încetează să fie taină ceea ce cu uşurinţă poate fi aflat de oricine. Avem aici dovada clară că religia creştină, aceeaşi care a condamnat aspru secretul Masoneriei, duce, în propria ei practică, relaţia dintre sacru şi secret până la ultima consecinţă: fără secret sacrul dispare. Această convingere stă la baza teoriei creştin-ortodoxe despre Sfintele Taine, ceremonii ori acte de maximă sacralitate care au asimilat secretul în starea lor de a fi. Este o veritabilă culme: deşi sacrul se instalează în public, el rămâne secret.

Iată însă că sacrul e înzestrat cu putere. De fapt, numai acolo se află Puterea. În general, oamenii resimt nevoia de sacru sub aspectul (după mine, oarecum ciudat) al setei de putere. În mod aproape firesc, setea de putere apelează la secret, se întrepătrunde cu el. Aici, în adăpostul şi pe parcursul secretului, cunoaşterea devine putere. Întotdeauna. Acesta este izvorul calităţilor şi al pericolelor ce însoţesc istoria secretului şi a societăţilor secrete.

Vechiul dicton gnothi seauton, „cunoaşte-te pe tine însuţi”, este, de fapt, o puternică maximă ezoterică. Este chiar maxima Secretului. Căci abia atunci când se cunoaşte pe sine individul intră într-o relaţie privilegiată cu Sacrul, dobândind Puterea. Împărăţia cerurilor – zice Hristos – se află înlăuntru nostru, nu în afară (Luca 17;21). În vreme ce profanul se agită şi se dispersează, iniţiatul se concentrează şi se unifică. Profanul merge către în afară (exo); iniţiatul merge către înăuntru (entos).

În atare lumină, starea de izolare şi tăcere pe care o presupune secretul devine foarte utilă. O societate secretă traduce la nivel social tocmai starea de izolare şi tăcere, pe care mulţi o consideră vitală pentru mergerea către înlăuntrul fiinţei. Ar fi mai bine să spun: starea de izolare şi tăcere atât de necesară concentrării. Trebuie să existe o barieră protectoare între cel care meditează şi zgomotele perturbatoare ale lumii.

Mai departe, pe calea desăvârşirii, această izolare devine monahală, caracteristică misticilor. Misticii ies din sfera secretului tip control al comunicării şi intră în sfera secretului datorat limitelor limbajelor umane. Poţi fi secret în două feluri: atunci când te izolezi de cei din afară; sau atunci când fuzionezi cu Întregul, cu Unul Primordial, prin trăirea extatică a misticilor. În a doua situaţie intri în comunicare directă cu lumea divină şi, pur şi simplu, nu ai termeni pentru a descrie ce ai trăit, astfel că rămâi în secret fie că vrei, fie că nu vrei.

Isus

Biblia consemnează un episod celebru în domeniu, experienţa mistică a fariseului Şaul care-şi va lua ulterior numele de Paul. În A doua Epistolă către corinteni, el spune la un moment dat, vorbind despre sine la persoana a III-a: „Cunosc pe un om în Hristos, care acum 14 ani – fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer./ Şi-l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - / Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască.”(2Cor.12;2-4). Textul grec e mult mai explicit, căci acele „cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” în greacă sunt aretta remata ha ouk exon anthropo lalesai, adică vorbe prea sacre pentru a fi posibil omului să le grăiască.

De aici oricine poate înţelege că secretul însoţeşte obligatoriu relaţia oamenilor cu sacrul, pe care o caracterizează sub raportul comunicării. În clipa când relaţia devine totală, în experienţa mistică, secretul se instalează definitiv şi irevocabil, indiferent de liberul-arbitru al omului. Aceasta dovedeşte că secretul, care la prima vedere pare o elaborare umană, este în realitate şi în original o însuşire a manierei în care Sacrul interacţionează cu lumea.


 

STIRI / EVENIMENTE

Trivium

Revista trimestriala TRIVIUM este editata de Institutul de Studii si Cercetari Simbolice din Iasi (primul numar octombrie –decembrie 2009). Revista si-a propus sa reprezinte o interfata intre Marea Loja Nationala din Romania si toti cei din lumea profana interesati in cunoasterea fenomenului masonic.

STIRI/EVENIMENTE

Echerul si compasul

„Echerul și Compasul” a apărut în „peisajul” masonic românesc fiind o consecință a nevoii de cunoaștere și cercetare masonică, apariția făcându-se în urma numeroaselor discuții purtate în Comisia de Istorie a Marii Loji Nationale din Romania. De altfel, o parte din Consiliul editorial se compune din membri ai Comisiei.

LANSARE DE CARTE

Tripla Acolada

De curând, Ed. Conphys ne-a oferit o surpriză: un volum de versuri semnat de dl. Radu Comănescu. 

STIRI/EVENIMENTE

Ne face plăcere să semnalăm apariţia publicaţiei oficiale a Marii Loji Naţionale din România, intitulată Revista 357 şi dedicată „gândirii şi viziunii masonice”. Revista a fost fondată în aprilie 2013, cu sprijinul Marelui Maestru al M\L\N\R\, Prea Respectabilul Frate Radu Bălănescu.

LANSARE DE CARTE


La sfârşitul lunii aprilie, 2013, a apărut, la cunoscuta editură Accent Print din Suceava, romanul domnului Radu Comănescu, intitulat "Povestea Apărătorului şi a extraordinarei regine din Mikasori". Este o scriere de tip heroic fantasy, basmul de tip modern, combinat cu orizontul grandios al epopeii.

Ne puteti contacta la: contact@francmasoneria.ro
Autentificare




SSL
SSL